-
9 Octombrie, Ziua Holocaustului în România
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în ziua de 9 octombrie 2013, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare educativă dedicată Zilei Holocaustului în România.
Am dedicat o activitate specială unui moment tragic, unei pagini triste și greu de înțeles din istoria noastră recentă. După cum știm, vreme de ani de zile, istoria ne-a fost prezentată, predată, ca o înşiruire de momente glorioase, cu care ne mândream pe bună dreptate. Este adevărat, istoria românilor are nenumărate pagini măreţe, dar, așa cum spunea un mare istoric român, Florin Constantiniu, „o istorie sinceră a poporului român trebuie să cuprindă între filele ei şi perioadele dureroase, cu care nu ne mândrim, dar pe care trebuie să le cunoaştem şi să ni le asumăm.”
Prin Hotărârea Guvernului României nr. 672, din 5 mai 2004, la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, ziua de 9 octombrie a fost instituită ca „Ziua Holocaustului” în România. E bine să reamintim celor tineri faptul că Holocaustul a rezultat din politica rasistă dusă de Germania nazistă şi de aliaţii ei împotriva popoarelor de altă rasă, în mod deosebit împotriva evreilor şi ţiganilor. A fost o nimicire, o distrugere programată, cu bună ştiinţă, a milioane de oameni doar pentru faptul că aparţineau altei naţii. Mijloacele de exterminare au fost extrem de dure.
Etimologic, holocaust înseamnă „ardere de tot”, în limba greacă, şi sigur că s-au avut în vedere cumplitele cuptoare din lagărele de concentrare naziste, dar persecuţiile au fost extrem de diverse și de o cruzime greu de imaginat. Sigur, în România anilor 1941-1944 nu s-a ajuns la asemenea orori, dar persecuţiile antisemite au existat şi ele nu pot fi şi nu trebuie negate. Nu se pot nega atrocitățile comise în Transnistria împotriva evreilor și țiganilor, nu se poate nega Pogromul de la Iași din iulie 1941, nu se pot nega legile rasiale din România acelor ani. De aceea, am considerat că este foarte important să spunem adevărul despre această pagină tristă din istoria noastră şi să înţelegem foarte bine că nu poporul român a comis aceste fărădelegi, ci conducătorii efemeri dintr-o perioadă istorică extrem de complicată, când România a fost angrenată într-o politică perdantă care a avut şi o puternică latură antisemită, de purificare etnică.
Pentru ca aceste episoade tragice să nu fie uitate, să fie înțelese și, mai ales, să nu fie minimalizate și luate în derâdere, a fost aleasă o zi specială de comemorare și aducere aminte. Aceasta este ziua de 9 octombrie, aleasă nu întâmplător, întrucât este exact ziua în care au început deportările forţate, în vagoane de marfă încuiate, destinate vitelor, a evreilor din Bucovina de sud, teritoriu aflat şi atunci şi acum sub administraţie românească. Au fost deportați în Transnistria mii de oameni: batrâni, bolnavi, femei şi copii, aceștia din urmă fiind smulși din brațele mamelor. Este un episod extrem de dureros și greu de acceptat din istoria noastră, dar această pagină trebuie cunoscută aşa cum a fost.
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, ca instituţie de cultură de primă importanţă a judeţului, dispune de un mare număr de materiale documentare cu ajutorul cărora poate aduce la cunoştinţa publicului, în mod deosebit a publicului tânăr şi foarte tânăr, informaţii esenţiale legate de acest capitol delicat, trist, dar cât se poate de real din istoria noastră recentă. Trebuie să pornim de la premisa că adevărul istoric, oricât de incomod ar fi, trebuie cunoscut, că trecutul trebuie asumat şi înţeles, tocmai pentru ca paginile întunecate să nu se mai repete niciodată. Am considerat că avem datoria să informăm, să explicăm, să educăm publicul şi, cu posibilitățile noastre de informare, să contribuim la conturarea unei atitudini civice ferme şi bazate pe cunoaştere.
Prezentarea dedicată Holocaustului în România a fost realizată pe bază de imagini și documente, iar în final participanţii, elevi din licee devene, au fost antrenați într-un concurs dotat cu premii constând în cărţi și diplome, ei trebuind să răspundă la 20 de întrebări inspirate de subiectul prelegerii.
Ioan Sebastian Bara
-
Noaptea Bibliotecilor
Este deja al treilea an în care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează manifestarea culturală desfășurată sub genericul Noaptea Bibliotecilor. Prietenii bibliotecii noastre cunosc deja acest eveniment care s-a bucurat de un succes deosebit în toate edițiile anterioare.
În seara zilei de 5 octombrie 2013, porțile Bibliotecii Județene au fost larg deschise pentru oaspeții noștri, pentru prietenii noștri care au hotărât să petreacă această noapte în ambianța bibliotecii.
În curtea bibliotecii, în aer liber, au evoluat formații artistice îndrăgite care au oferit momente muzicale de înaltă clasă unui public care a umplut până la refuz curtea bibliotecii.
În deschidere, a evoluat Corul Arlechino al Liceului de Arte „Sigismund Toduță”, copiii pregătiți de prof. Mariana Onțanu-Crăciun dând glas unor piese de mare popularitate, interpretate cu har și candoare. A urmat concertul susținut de elevatul cor de cameră Musica Divina, condus de profesor Gelu Onțanu-Crăciun. Armoniile medievale au fost impecabil interpretate de cunoscutul și îndrăgitul grup Huniadi Cantores, condus de Mircea Goian. În continuare, recitalul cunoscutului cantautor Ducu Bertzi, cel îndrăgit de tineri și vârstnici, cunoscut de peste 30 de ani ca un dăruit cântăreț, a oferit publicului piesele sale de rezistență, cele care au înfruntat anii și care se bucură de același succes.
Pe lângă momentele muzical-artistice oferite, am pregătit, ca de fiecare dată, tururi ghidate ale bibliotecii, pentru ca oaspeții noștri să vadă drumul parcurs de o carte de la achiziționarea ei până la așezarea pe raft, când devine disponibilă pentru cititor. De asemenea, a fost prezentată colecția de carte și presă veche aflată în patrimoniul bibliotecii, cei prezenți primind explicații competente de la bibliotecari.
Cei care au dorit să-și facă permise în această seară au putut s-o facă gratuit, după cum cei care nu au restituit la timp cărțile împrumutate au beneficiat de clemență în această „noapte a iertării”.
Știm bine că astăzi, în această lume a internetului și a interconexiunilor instantanee, cu incontestabilele beneficii, frecventarea bibliotecii, cititul unei cărți ca ocupaţie plăcută par să fi căzut într-o nedorită desuetudine. Dar biblioteca, acest depozitar de tezaur cultural de mare valoare, nu și-a spus încă ultimul cuvânt, cartea tipărită nu a ieșit încă din scenă și mai are încă un rol important de jucat. Evenimentul intitulat „Noaptea bibliotecilor” și-a propus tocmai acest lucru: să aducă mai aproape de sufletul cititorilor cartea, să-i prezinte multiplele valențe, să-i spună istoria. În același timp, cei care au trecut pragul bibliotecii au văzut că Biblioteca Județeană este o veritabilă instituție culturală care știe să adune în jurul ei artiști de înaltă ținută, de mare talent, care oferă momente de neuitat. Publicul nostru a învățat să aprecieze adevărata artă, să discearnă fiorul artistic autentic, să-și formeze o educație artistică solidă.
Și în acest an, Biblioteca noastră s-a pregătit din timp, cu bucurie și cu răspunderea lucrului bine făcut, pentru această nouă întâlnire cu prietenii noștri fideli, cei care ne sunt alături la toate activitățile noastre și care vin cu alți prieteni deveniți și ei prietenii noștri. Astfel, peste ani, marea familie a prietenilor Bibliotecii va fi mai numeroasă și mai bine închegată. Menirea noastră ca instituție de cultură este împlinită dacă vom vedea cum de la un an la altul numărul celor care ne caută, care au nevoie de noi este tot mai mare.
„Noaptea bibliotecilor” s-a încheiat cu vizionarea filmelor „Muzica și versurile” și „Fără rezervări, fără rețineri”, filme aflate pe DVD la Secţia de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii.
Publicul numeros care a luat parte la aceste momente culturale desfășurate sub genericul „Noaptea bibliotecilor” ne dă convingerea că, an de an, succesul acestei activități va fi tot mai mare, iar prietenii noștri tot mai numeroși.
Ioan Sebastian Bara
-
Ziua Mondială a Munților Carpați
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în ziua de 26 septembrie 2013, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Munteanu” din Deva, o expunere pe tema Ziua Mondială a Munților Carpați. La activitate au fost invitați elevi de la liceele și colegiile din Deva care au avut astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele într-un domeniu de mare interes pentru România și Europa deopotrivă.
Ziua de 26 septembrie a fost proclamată drept Zi Mondială a Munților Carpați și este marcată în țările europene pe al căror teritoriu se întind, mai mult sau mai puțin, acești munți: Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Serbia, Ucraina și România. În țara noastră, se află 40% din întregul lanț carpatic, al doilea lanț muntos din Europa, după Alpi, ocupând o treime din teritoriu. De asemenea, peste două milioane de români trăiesc în zona carpatică, la munte, în peste 740 de localități. De aceea, Munții Carpați reprezintă un adevărat tezaur natural și antropologic, un patrimoniu care trebuie conservat cu cea mai mare atenție.
În România, o treime din teritoriu este ocupat de acești îndrăgiți munți care fac parte din însăși ființa noastră, pentru că între arcurile carpatice s-a plămădit poporul român. Deosebit de elocvente sunt, în acest sens, cuvintele marelui istoric român Constantin C. Giurescu care își începea astfel monumentala Istorie a pădurii românești, pădure organic legată de Carpați: „Când privești munții noștri acoperiți cu păduri, fără să vrei te gândești la veșnicie, mii de rânduri de oameni i-au privit, s-au bucurat de splendida lor înfățișare. Așa erau pe vremea întemeierii Țării Românești și a Moldovei, așa când Traian a străbătut cu legiunile sale în inima Daciei, așa când antecesorii noștri din epoca de piatră descopereau primele rudimente ale civilizației.”
Munții Carpați oferă inepuizabile resurse de bogăție, de frumusețe, un tezaur extraordinar de care trebuie să avem grijă ca să-l putem transmite celor ce vor veni după noi așa cum l-am moștenit și noi. Noi, cei din județul Hunedoara, avem marele privilegiu de a trăi în imediata apropiere a Munților Retezat cu splendorile lor, a Apusenilor încărcați de istorie, a Munților Orăștiei cu vestigiile lor inestimabile, a Parângului cu crestele lui înzăpezite, a Munților Poiana Ruscă ce păstrează comori de folclor. De aceea, poate datoria noastră de a iubi acești munți, de a păstra și a respecta natura nealterată este mai mare. Munții noștri ne oferă bucurii unice de care trebuie să beneficieze și cei ce vor veni după noi și cei care vin să viziteze locurile minunate ce se găsesc în Carpații Românești.
A fost îmbucurător să constatăm și de această dată o prezență numeroasă a elevilor în sală, ceea ce demonstrează dorința lor de a afla mai multe despre acest subiect, de a învăța și altceva decât ceea ce scrie în manualele de geografie.
Despre importanța Munților Carpați, despre resursele deosebite de care dispun, despre acțiunile ce trebuie întreprinse pentru conservarea ecosistemelor din acești munți, cei prezenți au aflat din ampla prezentare pe care a făcut-o dna Marcela Balazs, cercetător în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, Secția Științele Naturii.
La final, elevilor li s-au adresat întrebări din materialul prezentat, răspunsurile corecte fiind răsplătite, ca de obicei, cu premii în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.
Ioan Sebastian Bara
-
În mirifica lume a basmelor
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat la sfârșitul lunii septembrie lansarea volumului Minunea… din Țara Visurilor, semnat de Edy Moțățăianu.
Autorul, născut în 1966 la Craiova, locuiește în Deva de la vârsta de șase ani, fiind familiarizat cu lumea teatrului, a artei, mama fiindu-i actriță, iar tatăl compozitor. Pasionat de literatură, a vădit talent literar încă din anii școlii, scriind piese de teatru, scenarii inspirate în special din lumea feerică a basmelor, scrieri destinate cu predilecție copiilor. Acest public l-a atras prin inocența și prin deschiderea pe care o manifestă față de ideea de inovație în artă. Volumul lansat este dedicat copiilor și este o feerie dramatizată, cu personaje din lumea basmelor românești.
Talentul și imaginația autorului, dragostea acestuia pentru minunata lume a copilăriei, a basmelor și poveștilor, toate acestea au contribuit la scrierea acestei cărți, a piesei de teatru, cu har și suflet. Din paginile ei vor prinde viață eroi foarte bine conturați: Ionel Bocănel, Zâna, Liliana, Ionel cel Cumințel, păpuși, zâne, o serie întreagă de personaje coborâte din lumea poveștilor.
Autorul, inimosul scriitor Edy Moțățăianu, a reușit să pătrundă în feericul univers al basmelor, a brodat o istorioară plină de savoare și de tâlcuri pe care cei cărora le este destinat textul, copiii, trebuie s-o descifreze. Dialoguri alerte, situații neprevăzute, lacrimi și zâmbete, suspine și râsete, toate se înlănțuie într-o acțiune curgătoare, fluentă, care ține cititorul, spectatorul, cu sufletul la gură. Întregul text este un omagiu adus unor personaje de poveste care ne-au luminat copilăria: italianul Pinocchio și românul Niculăiță Minciună.
Autorul a trăit ani buni în lumea fascinantă a teatrului, în mediul artistic, a stat în lumina rampei, a cunoscut rigorile interpretării unui text dramatic, a știut ce înseamnă viața în spatele scenei, a știut cum se dau replicile în piese, și această bogată experiență a transpus-o în atractive pagini de teatru pentru copii. Se știe, copiii reprezintă publicul cel mai exigent, cel mai atent și cel mai sincer în reacții, ei apreciază o piesă și își spun cu sinceritate părerea. A scrie pentru copii este foarte dificil, pentru că ei detectează imediat orice urmă de falsitate, de nesinceritate. De aceea, acest public tânăr l-a atras pe autor prin inocența și prin deschiderea pe care o manifestă față de ideea de inovație.
Piesa lansată, interpretarea ei, a atras și a convins prin dialogurile spontane, naturale, cu un limbaj apropiat de cel folosit de copii, fără nicio artificiozitate. Au prins viață personaje vii, bine conturate, cu personalități puternice, rezultat al unei fine și atente observații din partea autorului. Dar piesa se adresează deopotrivă și oamenilor maturi, celor care știu să rămână mereu copii, celor care știu să-și păstreze inocența și curățenia sufletească. De aceea, această carte a lui Edy Moțățăianu ne bucură și pe noi, oamenii mari, ne-am bucurat și noi să petrecem, așa cum ne îndeamnă autorul, o jumătate de oră în compania eroilor ce au prins viață în aceste pagini. Și nu uităm să ținem seamă de îndemnul atât de important pe care îl face autorul către cititorii lui: „Citiți, oameni, copii, citiți…”
Ioan Sebastian Bara
-
Cinstire Icarului românesc
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva are deja o frumoasă tradiție în omagierea unor mari personalități române, cele hunedorene primind o atenție aparte.
Figura legendară a lui Aurel Vlaicu s-a bucurat de o atenție specială, atât la împlinirea celor 130 de ani de la nașterea lui, moment marcat de noi anul trecut, cât și în această lună la comemorarea centenarului morții acestui legendar fiu, născut în Bințințiul de pe Câmpul Pâinii. De fiecare dată, ne-am adresat cu precădere unui public tânăr, elevilor din liceele devene, cărora le-am prezentat pe larg viața, activitatea și jertfa lui Aurel Vlaicu. Ne-am propus de la bun început să insuflăm, în felul acesta, generației tinere interesul faţă de valorile autentice ale poporului nostru, valori cu care ne mândrim.
De fiecare dată, Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva a fost plină până la refuz cu tineri care au venit să cunoască pe larg personalitatea lui Aurel Vlaicu. Acestora li s-au făcut ample și documentate prezentări despre viaţa şi activitatea lui Aurel Vlaicu, despre realizările impresionante din domeniul aviaţiei cu care s-a remarcat la începutul secolului XX, despre aportul lui la dezvoltarea aviaţiei româneşti şi mondiale.
Din viaţa lui Aurel Vlaicu, urmărită cu interes de către tinerii din sală, aceştia au putut înţelege foarte bine ce înseamnă pasiunea pentru o idee, ce înseamnă munca, perseverenţa, dorinţa de a reuşi, de a nu ceda în faţa eşecurilor şi de a o lua de la început. Aurel Vlaicu face parte din „triada de aur” a aviaţiei române, alături de Traian Vuia şi Henri Coandă, nume fără de care istoria aviaţiei mondiale nu se poate scrie în mod obiectiv. El a întruchipat unul dintre cele mai temerare visuri ale omului, acela de a zbura, de a se înălţa la cer asemenea păsărilor. A fost stăpânit în scurta lui viaţă de această iubire mistuitoare de a se ridica deasupra munţilor, deasupra apelor, de a zbura şi a jertfit totul pe altarul acestei pasiuni.
Ne aducem aminte de Aurel Vlaicu ori de câte ori trecem prin satul lui natal, ne aducem aminte de Aurel Vlaicu ori de câte ori trecem Carpaţii şi ne imaginăm ziua de 13 septembrie 1913 când n-a mai apucat să vină în zbor spre fraţii lui ardeleni, la Orăştie, la adunarea ASTREI. Ultimul lui zbor a fost parcă insuflat de dorința de a-i uni pe românii de dincolo și de dincoace de Carpați, vis pe care n-a mai apucat să-l vadă împlinit. Atunci, lângă Câmpina, „şoimul nostru ardelenesc a lunecat din slava cerului şi s-a sfărâmat de acest pământ aspru…”, cum a scris Nicolae Iorga.
Aurel Vlaicu a avut prieteni dintre marile personalităţi ale timpului, a fost iubit şi apreciat de Octavian Goga, Spiru Haret, Ilarie Chendi, I.L. Caragiale, Al. Vlahuţă, Nicolae Iorga. Dintre toţi, marele nostru istoric a surprins cel mai bine, ca într-o efigie, figura de neuitat a lui Vlaicu şi privilegiul deosebit al românilor de a fi dat lumii o asemenea personalitate: „Se uită bărbaţi politici, se uită scriitori de renume. Pe el, însă, nu-l vom uita. Oricând îndrăzneala omenească va smulge aiurea succese strălucite naturii învinse, nu vom privi cu invidie pe acel învingător, ci vom zice cu mândrie: Şi noi am avut pe Vlaicu!”
Vlaicu este iubit şi azi, numele lui a trecut deja în folclor, în poezii şi cântece populare pe care creatorul anonim i le-a dedicat cu recunoştinţă şi mândrie. O dovadă a fost şi manifestarea noastră care i-a făcut mândri pe cei prezenți de faptul că de pe pământ hunedorean s-a înălţat în tării Aurel Vlaicu.
Chiar și acum, la un secol de când i s-au frânt aripile, românii au vie în memorie și în inimi personalitatea acestui pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, inginer, inventator, constructor şi pilot. Ne mândrim că un fiu al plaiurilor hunedorene a avut un cuvânt atât de greu de spus în dezvoltarea aviaticii mondiale și, de aceea, manifestarea noastră a fost un omagiu pe care generația tânără i-l aduce lui Aurel Vlaicu.
Ca de obicei, la fiecare activitate organizată, celor prezenţi în sală li s-au adresat întrebări, la finalul prezentării, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu importante premii în cărţi și diplome oferite de biblioteca noastră.
Ioan Sebastian Bara
-
Punct de imprumut la Aqualand
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în parteneriat cu Aqualand Deva, a luat inițiativa de a amenaja, odată cu sfârșitul sezonului estival și cu închiderea ștrandului, un punct de împrumut în incinta parcului acvatic Aqualand Deva.
Organizarea în această vară a unui punct de împrumut la ștrandul din oraș s-a dovedit un succes, o inițiativă binevenită și apreciată de toți cei care au apelat la oferta largă de cărți și reviste pusă la dispoziția devenilor. Pornind de la acest succes, am dorit să creăm o continuitate în ceea ce privește serviciile destinate celor care se destind la bazinul de înot și în sezonul rece, deschizând un punct de împrumut la Aqualand. Prin această inițiativă a Bibliotecii, cei care vor petrece momente de destindere în acest complex de agrement vor avea posibilitatea să citească literatură de toate genurile, în special de loisir, vor putea consulta presa locală și națională, reviste de diferite genuri.
Sperăm că, prin deschiderea acestui punct de împrumut în incinta Aqualand, le vom face o surpriză plăcută tuturor celor care își vor petrece aici o parte a timpului lor liber, având posibilitatea de a citi și de a se informa.
Punctul de împrumut de la Aqualand va fi deschis publicului începând cu ziua de 16 septembrie 2013.
Acest punct de împrumut va avea același program de funcționare ca și Aqualand Deva.
Ioan Sebastian Bara
-
Și ei sunt ai noștri
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a fost și va fi întotdeauna alături de toți cei care au nevoie de sprijin, de informare, de acces la cultură. La data de 11 septembrie 2013, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, am inaugurat un nou punct de împrumut dotat cu centru Biblionet, de data aceasta în incinta Centrului de Plasament din municipiul Brad, strada Victoriei nr. 1.
Acest centru este un serviciu rezidenţial organizat pe module familiale, cu o capacitate de 30 de locuri în care se oferă găzduire, îngrijire, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă precum şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării socio-profesionale a copiilor și tinerilor care sunt separaţi de familia lor naturală pentru o perioadă de timp. Segmentul de vârstă al tinerilor aflați în acest centru este de la 3 la 17 ani.
Biblioteca noastră și-a stabilit printre priorități oferirea de servicii de bibliotecă și unor segmente de populație aflate în situații speciale, persoane care au mai multă nevoie de atenție și de conexiuni interumane.
Viața a orânduit în așa fel încât copiii din acest centru de plasament să trăiască rupți de familie, departe de cei dragi, lipsiți de căldura unui cămin la care tânjește orice copil și orice tânăr. Acești copii au nevoie de un mediu cât mai prielnic ca să crească, să se dezvolte, ca să poată intra în viață pregătiți și cât mai bine educați. Noi, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, mergem acolo unde este nevoie de noi, iar dacă cei care iubesc cartea şi lectura nu pot veni la biblioteca noastră, mergem noi spre ei.
De aceea, cei 24 de copii și adolescenți din Centrul de Plasament Brad vor beneficia, la acest punct de împrumut, de cărți și reviste din domeniul lor de interes, de patru calculatoare de ultimă generație, de un videoproiector, un ecran de proiecție, un televizor, un DVD player, camere web etc. Aceste dotări vor oferi suportul logistic pentru organizarea unor activități cultural-educative în beneficiul copiilor și tinerilor aflați aici. Punctul nostru de împrumut va încerca să compenseze prin cărţi, DVD-uri, activităţi culturale nevoia de socializare a copiilor și tinerilor. Biblioteca Județeană își propune desfăşurarea la Brad a unor evenimente culturale interesante care să capteze şi să ţină viu interesul unor persoane care au mare nevoie de comunicare şi de întâlniri cu persoane deschise şi generoase. Vom organiza aici prezentări de carte, vizionări de filme, prezentarea unor evenimente importante, toate menite să suscite interesul copiilor și tinerilor aflați aici.
Considerăm că este un gest profund umanitar și cultural, în același timp, acela de a ne apropia de acest segment extem de sensibil și de vulnerabil pe care îl reprezintă tinerii din centrele de plasament. Atât noi, Biblioteca Județeană, cât și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, încercăm să le oferim tot ce este mai bun și mai folositor, ca să nu simtă depărtarea de părinți, ruptura de familie.
Sub generoasa deviză „Noi nu v-am uitat!”, copiii și tinerii aflați în situații speciale, cu o situaţie personală dificilă, care trăiesc în acest aşezământ, vor avea acces, prin grija Bibliotecii Judeţene, la lectură, la informaţie, la actul de cultură în general. Vom fi alături de acești tineri cu ceea ce ne pricepem cel mai bine să oferim: servicii de bibliotecă de calitate.
Deviza „Noi nu v-am uitat!” nu rămâne o simplă lozincă frumoasă, ea va avea acoperire în realitate prin prezenţa noastră permanentă în mijlocul tinerilor defavorizați, străduindu-ne să le oferim servicii de cea mai bună calitate.
Ioan Sebastian Bara
-
Viața ca un vis
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat la începutul lunii septembrie lansarea romanului autobiografic în două volume Viața ca un vis, semnat de Ioana Giurgiu și apărut la Editura Călăuza v.b. din Deva.
Autoarea, așa cum ni se confesează, este coborâtoare pe linie paternă din neamul lui Crișan, unul dintre cei trei conducători ai răscoalei de la 1784. Este o descendență care o obligă și pe care o onorează cu măiestrie și talent, așa cum veți vedea.
S-a născut, însă, la Botoșani, fiind botezată în aceeași biserică în care s-a botezat și marele Eminescu. Studiile de biblioteconomie și cele economice au stat la baza carierei profesionale a doamnei Ioana Giurgiu, iar talentul literar a mocnit întotdeauna dincolo de răceala cifrelor.
Romanul Viața ca un vis este o incursiune cuprinzătoare în realitățile sociale și politice din România anilor comuniști, autoarea făcând o amplă și profundă introspecție în viața pe care a dus-o în acei ani, perioadă în care a avut, totuși, fericirea de a deveni mama unei fete de care este mândră și a cărei carieră muzicală de succes o prezintă amplu în acest roman. Dotată cu autentic talent de prozatoare, Ioana Giurgiu aduce în fața cititorilor tabloul extrem de viu al unor timpuri în care în România s-a trăit greu, în care libertatea era trunchiată, existența de zi cu zi era o luptă neîncetată și dură pentru subzistență. În aceste condiții, familia și copiii reprezentau veritabile puncte de sprijin și constituiau o motivație majoră de a merge mai departe, în ciuda vicisitudinilor. Toate aspectele unei vieți trăite la cote maxime sunt prezentate într-un stil alert, dinamic, cu dialoguri vii în care personaje reale (ce poartă nume fictive) compun un mozaic de evenimente, situații, momente de cumpănă care au marcat viața prozatoarei Ioana Giurgiu. Realități românești de dinainte și de după 1990 sunt urmate de relatări detaliate ale unor momente ce se petrec în Europa și dincolo de Ocean, toate acestea reușind să capteze atenția cititorului.
Este o bucurie pentru noi că acest complex roman a apărut la Deva, apariție pe care autoarea însăși o motivează extrem de convingător: pe de o parte, pentru că a simțit chemarea strămoșilor pe aceste meleaguri, a dorit să-și tipărească emoționanta confesiune într-un loc cât mai apropiat de plaiurile moților și, pe de altă parte, un motiv onorant pentru Editura Călăuza v.b. și directoarea ei, doamna Mariana Pândaru, pentru că această editură este foarte cunoscută în SUA (unde locuiește autoarea) pentru faptul că promoveaza publicarea scriitorilor români din diaspora.
Așa cum afirmăm la fiecare lansare de carte pe care o organizăm, este foarte îmbucurător pentru noi faptul că, în ciuda vremurilor complicate şi dificile pe care le trăim, literatura bună își face loc și reușește să ajungă drept la inimile cititorilor, la cei care așteaptă de la scriitori, fie ei consacrați sau debutanți, noi creații literare de valoare.
Ioan Sebastian Bara
-
Paulina Popa – poezia unei vieți
Ziua de 29 august a fost o zi plină de emoție și bucurie, o zi pe care am așteptat-o cu nerăbdare, o zi pentru care ne-am pregătit așa cum se cuvine, așa cum merită poeta Paulina Popa, cea pe care am sărbătorit-o la împlinirea a șase decenii de viață. Anii au trecut, dar poeta a rămas la fel de tânără, la fel de entuziastă, la fel de dornică să se implice în tot ceea ce înseamnă act de cultură.
În acea după amiază de august, Salle d’Or din incinta Deva Mall a fost literalmente inundată de numeroșii prieteni ai poetei, de toți cei care au dorit să-i aducă o floare și s-o îmbrățișeze la ceas aniversar. În acordurile emoționante ale unui minunat Mulți ani trăiască intonat de prestigiosul grup coral „Musica Divina” condus cu măiestrie de profesorul Gelu Onțanu-Crăciun, poeta Paulina Popa a primit felicitările din partea prietenilor care o iubesc și o apreciază.
Cu acest prilej, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a prezentat biobibliografia dedicată poetei și omului de cultură Paulina Popa, biobibliografie care jalonează întreaga carieră literară și editorială a acesteia.
Dăruită cu har poetic, Paulina Popa a debutat cu versuri în urmă cu peste 40 de ani, pe vremea când era elevă. De atunci, an de an, zestrea literară a Paulinei Popa s-a îmbogățit atât ca număr, cât și ca valoare intrinsecă, volumele lansate fiind o contribuție importantă la tezaurul literar hunedorean și nu numai.
Prezență constantă, de peste 30 de ani, în viața culturală hunedoreană, Paulina Popa este un nume de referință în literatura română, un om de cultură complet care a contribuit cu întregul său talent și cu toată energia la îmbogățirea spirituală a județului Hunedoara.
Pasionată de carte, de cultură, Paulina Popa și-a identificat numele cu Editura EMIA, fondată de ea în anul 1996, o editură care a scos de sub tipar cărțile unor autori renumiți precum Radu Ciobanu, Gheorghe Schwartz, Passionaria Stoicescu, Constantin Cubleșan, Vasile Andru, dar și a unor debutanți în al căror talent Paulina Popa a crezut. Importante cărți de spiritualitate, literatură beletristică, dicționare sau cărți ștințifice, toate au îmbogățit paleta Casei de Editură EMIA. În anul 2005 înființează la Deva Editura PAULA, editură care își propune să publice îndeosebi literatură română, autori contemporani si tineri debutanți.
Ca fondator de revistă literară, în anul 1999, Paulina Popa și-a legat numele de revista de literatură Semne care a găzduit, de-a lungul anilor, texte literare, pagini de critică, dezbateri și traduceri sub semnătura unor prestigioși scriitori. Un an mai târziu, în 2000, fondează Asociația Culturală EMIA și pune bazele Festivalului Internațional de Poezie „Emia” a cărui primă ediție s-a desfășurat sub auspiciile Anului Internațional Eminescu. În același an, devine membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Poetă, creatoare de editură, fondatoare de revistă, organizatoare de festival de poezie, Paulina Popa nu pregetă să se dedice culturii, slovei scrise și tipărite, poeziei de bună calitate. Ea este cea care încurajează tinerele talente, lansează cu generozitate și pricepere noi nume în peisajul literar hunedorean, nu ostenește niciodată să aducă iubitorilor de literatură noi și noi titluri, noi nume, pentru că Paulina Popa este un om dedicat trup și suflet culturii autentice.
„Un poet este un om care înalță o scară spre o stea și se urcă pe ea în timp ce cântă la vioară” spunea un cunoscut critic literar francez din secolul XIX.
Privind acum, retrospectiv, la viața și creația Paulinei Popa, ne dăm seama că această aserțiune i se potrivește cum nu se poate mai bine. Într-adevăr, de-a lungul întregii sale vieți, Paulina Popa a urzit zi de zi o scară spre steaua poeziei și a artei, o scară pe care a urcat treaptă cu treaptă și a dăruit iubitorilor de poezie peste 30 de volume scrise cu suflet și incontestabil har. O viață dedicată Poeziei, Frumosului, o viață dăruită celor ce iubesc cartea, aceasta poate fi, pe scurt, biografia distinsei poete Paulina Popa.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva este onorată pentru că o are printre colaboratorii ei de frunte, pentru că are prieteni de valoarea și sensibilitatea acestei distinse scriitoare.
Acum, la ceas aniversar și la ceas de bilanț, Paulina Popa poate privi cu mândrie în urmă și poate afirma că și-a făcut pe deplin datoria față de cultura hunedoreană, că a trăit în și pentru cultură, pentru literatură și pentru cei care iubesc cartea.
În semn de prețuire pentru tot ce a făcut și încă va face Paulina Popa pentru cultura județului nostru, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a înmânat o binemeritată diplomă de excelență.
Ioan Sebastian Bara
-
„Biblionet – lumea în biblioteca mea” la ora bilanțului
Trăim într-o epocă în care progresul științei și al tehnologiei a înregistrat o evoluție uimitoare, una dintre dominantele acestei epoci fiind transformarea calculatorului într-o componentă sine qua non a vieții profesionale și private a fiecăruia dintre noi. Fenomenul globalizării, atât de vizibil și de pregnant, presupune accesul instantaneu la informaţie, conexiune rapidă între persoane aflate la mii de kilometri distanţă, aducerea lumii înconjurătoare mult mai aproape de fiecare dintre noi.
Biblioteca publică, instituţie de cultură prin menirea ei primordială, nu a putut să rămână în afara acestui proces uluitor de înnoire, astfel încât simplul împrumut de carte nu mai este demult activitate definitorie pentru o bibliotecă. Cărțile în format clasic vor continua să joace un rol important, dar lor li se alătură valențele extrem de diverse ale calculatorului.
În aceste condiții, biblioteca publică își redefinește rolul și menirea, iar Fundația Bill și Melinda Gates a avut generoasa inițiativă de a contribui la transformarea radicală a bibliotecilor publice din întreaga lume în veritabile centre de comunicare și interconectare între oameni prin elaborarea Programului The Global Libraries. Punctul forte al acestui program îl constituie accesul gratuit al cetățenilor din comunitatea deservită de bibliotecile publice la informaţie prin uriaşul potenţial al internetului.
În România, acest program a fost implementat prin International Research & Exchanges Board (IREX), o organizaţie nonguvernamentală profilată şi pe implementarea programelor de acces liber la internet. S-au pus bazele unui amplu parteneriat din care au mai făcut parte Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Fundaţia EOS, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), autorităţile locale şi bibliotecile publice româneşti.
Programul a început cu o fază-pilot, etapă care s-a întins pe durata unui an (începând din toamna anului 2007 până în toamna anului 2008). Prin Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea” au fost deschise 12 centre-pilot în 5 județe din România ca parte a procesului de planificare a acestui program național. Județul Hunedoara a fost selectat să facă parte din această etapă-pilot, astfel că în iunie 2008 au fost inaugurate Centrele Internet pentru Populație (CIP) la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și la Biblioteca Comunală Baru.
Pentru bibliotecari, aderarea la acest nou și provocator program a însemnat o schimbare radicală a activității de până atunci, a însemnat pregătirea pentru un nou tip de abordare a relației dintre biblioteca publică și comunitatea locală în cadrul căreia aceasta funcționează.
A urmat etapa a doua a implementării programului, concretizată în deschiderea a 20 de Centre cu Internet pentru Populație (CIP) în localitățile județului Hunedoara: Beriu, Blăjeni, Brad, Bretea Română, Certejul de Jos, Dobra, Ghelari, Hațeg, Hunedoara, Luncoiu de Jos, Mărtinești, Orăștie, Orăștioara de Sus, Petrila, Petroșani, Râu de Mori, Romos, Vața de Jos, Vețel, Vulcan. Inaugurarea acestor centre a fost o adevărată sărbătoare pentru cetățenii din aceste localități care, de acum încolo, aveau acces gratuit la internet cu ajutorul unor echipamente IT de ultimă generație, în locații primitoare, frumos amenajate. Autoritățile locale ne-au fost de fiecare dată alături și au sprijinit introducerea acestor centre în localitățile respective. Pe bună dreptate, bibliotecarii au considerat centrele Biblionet „o adevărată mană cerească pentru biblioteci și bibliotecari.”
Etapa a treia a însemnat includerea localităților Aninoasa, Bucureșci, Cîrjiți, Crișcior, Densuș, Hărău, Peștișu Mic, Pui, Răchitova, Sarmizegetusa, Sîntămăria Orlea, Simeria, Teliucu Inferior, Tomești, Totești, Vălișoara, Zam și a Filialelor 1, 3 și 4 ale Bibliotecii Județene în Programul Biblionet. Toate aceste biblioteci oferă acum servicii moderne de acces la informație, dar și resurse pentru prezentări interactive și proiecții de film.
În anul 2012 au mai aderat la program un număr de 14 biblioteci publice din județ: Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva – Filiala Nr. 2, bibliotecile publice din Buceș, Boșorod, Burjuc, Călan, Gurasada, Hunedoara – Filiala Dacia, Ilia, Lupeni, Petrila – Filiala Cimpa, Rapoltu Mare, Ribița, Sălașu de Sus, Șoimuș.
Ultima etapă, din anul 2013, a racordat bibliotecile publice din Băcia, Geoagiu, Lăpugiu de Jos, Lelese, Toplița și Turdaș la acest program devenit o necesitate în viața fiecărei comunități.
Am mai deschis centre biblionet la Spitalul Județean Deva în cadrul Secției de Pediatrie, Unitatea de Asistență Medico-Sanitară Baia de Criș, Centrul de Îngrijire și Asistență Brănișca, Centrul de Îngrijire și Asistență Nr. 1-2-3 de la Păclișa, Centrul de Plasament Orăștie, în total 67 de centre biblionet în întreg județul Hunedoara.
Suma pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a reușit să o atragă pe tot parcursul proiectului se ridică la 563.457,17 USD, sumă concretizată în echipamente IT și software, dovadă elocventă a faptului că Biblioteca Județeană și autoritățile locale au privit cu cea mai mare seriozitate și cu un profund simț de răspundere implementarea acestui generos program.
Echiparea standard a unei biblioteci publice locale include un număr de calculatoare cu echipamentele aferente în funcție de numărul populației, imprimantă multifuncțională, scanner, router wireless, căști cu microfon, camere Web, switch, videoproiector, ecran de proiecție și software. Putem spune că prin Programul „Biblionet-lumea în biblioteca mea” n-am făcut altceva decât să oferim gratuit ceva ce costă.
Este de remarcat sprijinul deosebit şi înţelegerea de care au dat dovadă autorităţile publice locale, primarii localităţilor angrenate în Programul Biblionet, Biblioteca Judeţeană având o colaborare extrem de bună cu factorii locali, colaborare din care au avut de câştigat cetăţenii ce vor putea accesa gratuit calculatoarele amplasate în centre moderne, bine amenajate, uşor accesibile (condiţii impuse din start de către furnizorii acestor servicii).
Pentru noi, realizarea rețelei Biblionet în județul Hunedoara înseamnă, pe lângă facilitățile oferite populației, transformarea bibliotecilor publice în adevărate biblioteci ale viitorului, demne să facă față provocărilor acestui dinamic secol XXI.
Ioan Sebastian Bara

