• O doamnă a literelor românești

    O doamnă a literelor românești

    Autor articol:

    Categorii:

    Și în acest an, Salonul Hunedorean al Cărții, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a invitat scriitori, artiști, oameni de cultură, personalități ale vieții noastre științifice care s-au întâlnit cu publicul doritor de informație, iubitor de lectură. 

    Aflată pentru prima dată la Salonul Hunedorean al Cărții, scriitoarea, eseista, profesoara universitară Ioana Pârvulescu ne-a delectat cu o dublă lansare de carte în după-amiaza zilei de 23 octombrie 2025.

    Încă de la primele ediții ale Salonului nostru de carte, prestigioasa Editură Humanitas a fost o prezență permanentă ce a adus un plus de calitate și de ținută acestui eveniment cultural organizat an de an la Deva. 

    Distinsa scriitoare și-a prezentat două dintre cele mai recente cărți: Aurul pisicii și Invizibilii, ambele apărute la Editura Humanitas, respectiv la Editura Humanitas Junior. 

    Personalitate proeminentă a lumii literelor din România ultimelor trei decenii, Ioana Pârvulescu, pe lângă calitatea de profesor universitar la Departamentul de Studii Literare al Facultății de Litere a Universității din București, doctor în filologie, este o eseistă, critic literar, prozatoare de incontestabil talent. Este autoarea unor cărți care s-au bucurat de aprecierea cititorilor, multe dintre ele fiind adevărate „ghiduri” de călătorie fie în România secolului al XIX-lea, în a cărui intimitate am fost invitați, fie în Bucureștiul interbelic cu luminile și umbrele lui, fie în „țara Miticilor”, fie în lumea lui Caragiale, fie în hățișurile presei, iar exemplele pot continua.

    Este autoarea a numeroase traduceri și a unor antologii cu tematică incitantă, de la iubire, intelectuali la cratiță, până la realitățile perioadei de dinainte de 1990.

    Fiecare carte a Ioanei Pârvulescu este o „cu folos zăbavă”, niciuna dintre ele nu ne lasă indiferenți și, după ce citim ultima pagină, ne despărțim de ea cu regret. La Editura Humanitas, unde i-au apărut cele mai multe volume, Ioana Pârvulescu a coordonat colecția „Cartea de pe noptieră”.

    Cititorii avizați, familiarizați și care apreciază talentul și scriitura Ioanei Pârvulescu, au avut plăcuta surpriză să constate că Invizibilii este o fermecătoare carte pentru copii, „o carte vrăjită despre vraja cărților, pentru cititorii de la 8 la 108 ani”, o carte scrisă sub forma unor însemnări ale unei fetițe de șapte ani care intră în lumea magică a cărților, caută secretul cititului într-o bibliotecă unde are ocazia să salute eroii lui Jules Verne, Kipling, Gellu Naum cu al său Apolodor, Cezar Petrescu și al lui Fram, pe Harry Potter, stăpânul inelelor și hobbiții, pe Emil și detectivii, pe Harap-Alb, Mica sirenă, Mary Poppins, Habarnam, Tom și Huck, Gulliver, eroi nemuritori ai literaturii pentru copii. Această carte dovedește faptul că Ioana Pârvulescu este și o delicată și sensibilă cunoscătoare a sufletului copiilor și este convinsă că „(…) ei, cei mici, trebuie formați, iar cărțile sunt cel mai plăcut și complex mod de a forma pe cineva.”

    A doua carte a Ioanei Pârvulescu prezentată la Deva, Aurul pisicii, este un roman la care autoarea mărturisește că a lucrat 30 de ani și a creat, cu talent deosebit, o poveste de dragoste care captivează de la prima pagină și se citește cu sufletul la gură. Este o carte despre dragoste și, mai ales, despre timpul pe care nu-l putem stăpâni și ne stăpânește el pe noi. „Timpul – ne spune autoarea – e personaj, unul atât de limpede, încât s-ar putea spune aproape că romanul este chiar despre dragostea femeii – a oricărei femei – cu timpul.”      Într-unul dintre interviurile sale, scriitoarea Ioana Pârvulescu spunea: „Cu cât o carte de proză are mai multă viață înglobată în ea, cu atât cred eu că poate transmite lucrurile mai convingător”. Ambele cărți sunt pline de viață, de trăire, de emoții puternice și de aceea sunt foarte captivante și, mai ales, convingătoare. Cititorii vor simți imediat acest lucru și vor fi încântați, de la mic la mare, să pătrundă în universul fascinant zămislit de distinsa scriitoare Ioana Pârvulescu în cele două cărți ale sale.

    Toate titlurile semnate de această talentată scriitoare sunt autentice depozitare de frânturi de viață și, de aceea, conving cititorul să-i caute cărțile, să le citească și să se bucure de harul unei scriitoare care ocupă un loc de frunte în literatura română. Iar numărul foarte mare de cititori prezenți la întâlnirea cu Ioana Pârvulescu a fost o dovadă a talentului său, o dovadă a calităților sale excepționale ca prozatoare.

    La final, scriitoarea Ioana Pârvulescu a oferit autografe pe cele două volume lansate în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții.

    Ioan Sebastian Bara


  • O rememorare și un arc peste timp

    O rememorare și un arc peste timp

    Autor articol:

    Categorii: , ,

    În fiecare an Salonul Hunedorean al Cărții, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, ne dă ocazia să ne întâlnim cu personalități de marcă ale vieții noastre culturale, științifice, politice, personalități care răspund invitației lansate de biblioteca județeană de a ne fi oaspeți.

    La fel s-au petrecut lucrurile în acest an, la cea de-a XXIV-a ediție a Salonului, unde l-am avut oaspete pe distinsul scriitor și om politic Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România care, cu acest prilej, și-a lansat la Deva volumul Dublu autoportret, apărut la Editura Polirom în anul 2024. 

    Personalitate bine cunoscută a vieții politice și culturale din România ultimilor 30 de ani, absolvent al Academiei de Studii Economice și al Facultății de Matematică din București, Varujan Vosganian a deținut importante funcții în conducerea statului (deputat, senator, ministru al Economiei și Finanțelor), în paralel cu o prezență constantă în peisajul literar românesc. Pe lângă afirmarea sa ca poet, a publicat nuvele și romane care s-au bucurat de succes, în mod deosebit Cartea şoaptelor care a fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale și a fost nominalizat pentru cea mai bună traducere a anului în Statele Unite, Spania şi Germania. Cartea a fost tradusă în peste 15 limbi și a fost desemnată în anul 2015, prin proiectul Worldwide Reading, cartea‑simbol pentru condamnarea crimei de genocid.

    Iubitorilor de carte și celor care sunt la curent cu evoluția vieții politice din România ultimilor trei decenii nu le este deloc străină personalitatea domnului Varujan Vosganian. Este un scriitor de incontestabil talent care,  ca președinte al Uniunii Scriitorilor din România, și-a propus implicarea în alcătuirea unei strategii culturale pe care o socotește „prioritară în România de azi, în care polemicile legate de identitatea naţională şi locul nostru în Europa sunt atât de aprinse” (cum declară Domnia-sa într-un interviu). Noi, ca instituție de cultură ce ocupă un loc important în viața județului Hunedoara, suntem alături de Domnia-sa în acest demers atât de necesar și de benefic vieții culturale din România.

    Cartea purtând titlul Dublu autoportret este un arc peste timp, o rememorare a unor momente din dramatica zi de 21 decembrie 1989, zi în care evenimentele erau încă incerte, tulburi, autorul fiind participant nemijlocit la tot ce s-a întâmplat în acea zi în ipostază de protagonist, cum însuși mărturisește. Peste protagonistul de atunci au trecut trei decenii, sunt două persoane care alcătuiesc acel „dublu autoportret” ce dă titlul cărții. Lectura ei pune pe gânduri, dă naștere la întrebări, deschide multe căi de discuție, acestea fiind tot atâtea motive de a citi această carte scrisă cu un deosebit talent. Titlul volumului este inspirat din tabloul David cu capul lui Goliat al lui Caravaggio, aflat și pe coperta cărții, tablou a cărui simbolistică autorul o explică și prezintă cititorului o interpretare sui generis a portretelor lui David și Goliat, cheia în care ar trebui citită această carte-confesiune: „imaginea mea în fața morții, în noaptea de douăzeci și unu decembrie, și imaginea mea de acum, un dublu autoportret. Și presimt că la Judecata de Apoi, când nu mai e putință de îndreptare, sentința care mă așteaptă e cea pe care o înfățișează pictura lui Caravaggio”. Este o carte care, cu siguranță, va afla ecou în mintea și inima cititorilor, a acelor cititori care știu să aprecieze așa cum se cuvinte un talent literar incontestabil. 

    Publicul prezent la lansare a fost dovada clară a faptului că iubitorii de lectură au dorit să cunoască pe unul dintre cei mai apreciați intelectuali ai României.

    La final, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, a oferit autografe pe volumul lansat în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții.

    Ioan Sebastian Bara


  • Salonul Hunedorean al Cărții, ediția a XXIV-a

    Salonul Hunedorean al Cărții, ediția a XXIV-a

    Autor articol:

    Categorii: , ,

    Pentru Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, luna octombrie vine cu organizarea și desfășurarea uneia dintre cele mai îndrăgite activități culturale: Salonul Hunedorean al Cărții. Organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, Salonul și-a deschis porțile în ziua de 21 octombrie, în prezența unui număr impresionant de vizitatori, iubitori ai cărții. Salle d’Or, din incinta Deva Mall, unde are loc evenimentul, a devenit aproape neîncăpătoare, publicul de toate vârstele fiind interesat de nenumăratele noutăți editoriale etalate pe standurile celor peste 90 de edituri prezente. Acestea oferă cărți de o mare diversitate: de la romane şi volume de poezie, la cărţi de artă şi călătorii, memorii şi cărţi de istorie, studii etnografice şi cărţi de spiritualitate, manuale şi culegeri pentru toate nivelurile de învăţământ, dicţionare diverse şi enciclopedii.

    După cuvântul de deschidere al managerului bibliotecii, celor prezenți li s-a adresat domnul Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, instituție care ne sprijină cu generozitate toate activitățile, inclusiv pe cele culturale. Oaspetele a rostit cuvinte de apreciere la adresa colectivului bibliotecii pentru organizarea Salonului și ne-a asigurat de sprijinul constant al instituției pe care o conduce.

    A urmat un scurt moment prin care am marcat împlinirea a 20 de ani de la apariția primului număr al revistei Vox Libri a bibliotecii județene, moment în cadrul căruia doamna Denisa Toma, redactorul-șef al revistei, a prezentat publicația și a elogiat munca pe care întregul colectiv al ei – redactor, autori, tehnoredactor, corectori, fotograf – o depune pentru a edita o publicație culturală apreciată și cu care ne mândrim.

    Biblioteca județeană a conceput de la bun început acest salon ca fiind un adevărat dar pe care îl oferă tuturor celor pentru care cartea ocupă un loc fundamental în viața lor. Rezultatul pe care l-am obținut este extrem de îmbucurător și acest lucru se reflectă în numărul tot mai mare de vizitatori care vin să cumpere cărți, vin să petreacă ceasuri bune în compania cărților, vin să se întâlnească cu scriitori, cu editori, cu librari, cu bibliotecarii noștri angrenați în tot ceea ce înseamnă buna funcționare a Salonului.

    Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat de fiecare dată acest salon cu un desăvârșit profesionalism, cu seriozitate și respect față de cititori.

    Programul Salonului, desfășurat pe patru zile, va oferi iubitorilor de carte momente concepute ca adevărate acte de cultură. Cărțile lansate la Salon poartă semnătura unor mari personalități din domeniul literar, istoric, artistic, religios: Varujan Vosganian, Ioana Pârvulescu, Dorel Vișan, acad. Ioan Aurel Pop, preot Constantin Necula. Lansările de carte oferite de acești cunoscuți oameni de cultură vor fi, ca de fiecare dată, prilejuri excepționale de a cunoaște oameni remarcabili care au un cuvânt de spus în viața culturală a României.  

    Succesul deosebit de care se bucură Salonul Hunedorean al Cărții este o dovadă palpabilă a faptului că niciodată cartea tipărită nu va putea fi „detronată” de internet, că întotdeauna citirea și răsfoirea unei cărți vor fi una dintre cele mai îndrăgite preocupări a celor ce iubesc cultura și își înnobilează sufletul cu înțelepciunea unei cărți.

    Nu avem nicio îndoială că și această ediție a Salonului Hunedorean al Cărții va fi un succes de care ne vom bucura cu toții: bibliotecari, editori, scriitori, cititori.

    Ioan Sebastian Bara


  • Noaptea Bibliotecilor la Deva, ediția a XIV-a

    Noaptea Bibliotecilor la Deva, ediția a XIV-a

    Autor articol:

    Categorii: , ,

    A devenit o frumoasă tradiție ca începutul toamnei să marcheze pentru Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva debutul unei noi serii de activități menite să atragă tot mai mult publicul larg spre bibliotecă și spre serviciile oferite de aceasta.

    În acest an, startul a fost dat în după-amiaza zilei de 20 septembrie când biblioteca noastră și-a deschis larg porțile, fiind pregătită să primească tot mai multă lume doritoare să-i treacă pragul. Vizitatorii noștri au dorit să ne fie alături la evenimentul intitulat Noaptea Bibliotecilor, manifestare pe care o organizăm de aproape 15 ani cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara, anul acesta desfășurându-se cea de-a XIV-a ediție. Am avut și de această dată ca partener Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara. Este o inițiativă extrem de importantă care îşi propune să familiarizeze cât mai multă lume, tineri și vârstnici, de diverse profesiuni, cu viața bibliotecii, cu specificul profesiei de bibliotecar și să ofere, în același timp, ore plăcute în compania muzicii, a teatrului, a poeziei, a picturii, a frumosului în general.

    Încă de la început, ne-a onorat cu prezența, a fost împreună cu noi și a asistat la fiecare moment al programului domnul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, care ne-a demonstrat încă o dată, prin acest gest, cum a făcut cu atât de multe alte prilejuri, că instituția pe care o reprezintă este alături de biblioteca județeană și îi acordă toată susținerea, cu încredere și generozitate. Este de remarcat faptul că toate proiectele, inițiativele și activitățile noastre se bucură de sprijinul constant pe care îl primim de la Consiliul Județean Hunedoara, sprijin pentru care mulțumim și pe care îl onorăm așa cum se cuvine, prin tot ceea ce facem.

    Anul acesta, cele mai multe manifestări artistice s-au desfășurat în curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara care ne-a fost pusă cu generozitate la dispoziție.

    La eveniment au participat și ofițeri din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara și Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Biroul Siguranța Școlară, care au furnizat celor prezenți informații despre competențele celor două instituții. De asemenea, invitaților le-au fost oferite materiale promoționale inscripționate cu mesaje preventive anticorupție.

     Noaptea Bibliotecilor are ca scop: strângerea laolaltă a unui număr cât mai mare de pasionaţi de carte, precum și familiarizarea tinerilor cu biblioteca şi cu beneficiile oferite de aceasta.

     Nici în acest an, cei care au hotărât să petreacă noaptea la bibliotecă nu au regretat. Programul conceput de colectivul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a fost extrem de variat şi de generos, de înaltă ţinută culturală şi educaţională. Am început seara cu un spectacol de teatru destinat celor mici: pe scena din curtea Consiliului Județean Hunedoara au evoluat actorii Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani care au dat viață personajelor din binecunoscutul basm „1001 de nopți”, „Aladin și lampa fermecată”, un spectacol de Mihai Sima. Actorii acestui teatru sunt de multă vreme prietenii bibliotecii noastre, iar copiii le apreciază de fiecare dată prestația artistică excepțională. 

    Sub genericul „Bibliodance” am putut admira talentul coregrafic al unor trupe de dans care au oferit momente de veritabilă încântare: „Die with a Smile”, vals clasic, trupa Sarisa (Clubul Sarisa Education for Development)– coregraf Ramona Băloiu; „Fiica Faraonului”, balet, solo, Natasha Kore – coregraf Viorica Iacob; „Dance for Me”, balet clasic, trupa de balet Lebedele – coregraf Viorica Iacob; „Street Dance”, dans modern, trupa ReWild (Palatul Copiilor Deva) – profesor coordonator Mădălina Ancu; „Dom Quixote”, dans clasic, trupa Sarisa Junioare (Clubul Sarisa Education for Development)– coregraf Ramona Băloiu; „Harvest Dance”, dans clasic modern, trupa Sarisa (Clubul Sarisa Education for Development)– coregraf Ramona Băloiu; dans sportiv: Alexandru Rusan și Ștefana Rusan (Club Sportiv Municipal Deva, secțiunea dans sportiv) – antrenor Andra Căprioară; dans sportiv: Andrei Stoica și Brigita Marina (Club Sportiv Municipal Deva, secțiunea dans sportiv) – antrenor Andra Căprioară.

    Tot în curtea Consiliului Județean Hunedoara a fost amenajat un atractiv „Biblioland” unde copiii s-au putut juca pe tobogane gonflabile, s-au bucurat de baloane modelate în diferite forme, au mâncat vată de zahăr pe săturate, au făcut fotografii la minut, și-au „decorat” chipurile cu picturi și au avut parte de multe alte surprize.

    Momentul principal al nopții, răsplătit cu aplauze și strigăte de bucurie, a fost dăruit tuturor de îndrăgita solistă Irina Rimes care, cu talent și multă căldură sufletească, a oferit un recital cu cele mai cunoscute piese ale ei. Un foc de artificii spectaculos a încheiat acest moment muzical. 

    Noaptea Bibliotecii a fost și un bun prilej de a vizita secțiile, birourile și depozitele bibliotecii pentru ca oaspeții noștri să se familiarizeze cu drumul pe care îl face cartea din momentul în care sosește în bibliotecă și până ajunge în mâinile cititorilor.

    De asemenea, a fost vernisată și o frumoasă expoziție intitulată „Dialoguri vizuale” cu lucrări realizate de cursanții clubului de artă Curcubeu, care funcționează în cadrul bibliotecii. Culori, forme, armonie, inspirație, toate acestea au fost nelipsite din creațiile etalate de entuziaștii și talentații artiști amatori.

    La Sala de Lectură cei prezenți au putut răsfoi ziare și reviste de odinioară aflate în patrimoniul bibliotecii, în fondul de documente seriale. Publicul a putut să vadă exemplare din periodice precum Cosînzeana, Bunul econom, Libertatea etc., publicații extrem de valoroase, care vădesc dezvoltarea, cu un secol în urmă, a unei prese hunedorene influente.

    Interesul publicului a fost foarte mare, dovadă fiind numeroasele întrebări la care a trebuit să răspundem.

    Un alt element atractiv al nopții l-a reprezentat faptul că abonații bibliotecii care au depășit termenul de restituire a cărților au beneficiat de „clemenţă” în așa fel încât cei care aveau de plătit amenzi au profitat de Noaptea iertării și au fost iertați de penalizări.

    Programul bogat al Nopții Bibliotecilor a atras un foarte mare număr de vizitatori de toate vârstele, număr care crește continuu de la un an la altul, dovadă că activitatea noastră este îndrăgită și apreciată, lucru care nu poate decât să ne bucure. 

    Ioan Sebastian Bara


  • Independența și securitatea energetică a României, realități și perspective

    Independența și securitatea energetică a României, realități și perspective

    Autor articol:

    Categorii: ,

    Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 1 septembrie 2025, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”,  o manifestare științifică de înaltă ținută sub genericul „Independența și securitatea energetică a României”. Manifestarea, destinată specialiștilor din domeniul energeticii, s-a bucurat de participarea unui numeros public interesat de acest subiect extrem de actual și de presant, deosebit de important în actualul context economic, politic și social al țării noastre.

    Prima parte a manifestării a avut în centru lansarea amplei lucrări în două volume semnate de prof. dr. ing. Victor Vaida, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România: „Istoria energeticii românești”, volumul I, „Electrificarea României (1882-1990)”, și volumul II, „Electrificarea României după anul 1990”, ambele apărute la Editura MEGA din Cluj-Napoca.

    Cartea a fost pe larg prezentată de către autor, iar despre dr. ing. Victor Vaida și cartea acestuia a vorbit prof. dr. ing. Teodor Fodor, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România.

    Lucrarea este încununarea unei întregi vieți trăite sub semnul profesionalismului desăvârșit și al pasiunii pentru problematica energeticii românești, pasiune care nu l-a părăsit nici o clipă pe distinsul om de știință Victor Vaida. Fiu al acestor locuri, legat prin profesia sa de evoluția industriei energetice în județul Hunedoara, dar și perfect cunoscător al acestei industrii la nivel național, domnul Victor Vaida a realizat o lucrare impresionantă, o oglindă fidelă a ceea ce a însemnat istoria energeticii românești începând cu anul 1882. Documentarea riguroasă, atentă, și grija de a nu omite nici cel mai mic detaliu fac din cele două volume semnate Victor Vaida o lucrare de neocolit pentru orice specialist în domeniul energeticii.

    Este de remarcat, în prefața primului volum, aprecierea pe care academicianul Mihail-Viorel Bădescu, membru al Secției de Științe Tehnice a Academiei Române, o face profesorului Victor Vaida, prezentat ca „un specialist renumit și prețuit în domeniu, cu o vastă activitate atât în industrie, cât și în mediul universitar, având experiență de conducere la cele mai înalte niveluri ale energeticii românești și foarte importante contribuții publicistice”.

    Autorul mărturisește că aceste două volume le-a conceput și elaborat „ca un omagiu adus generațiilor de energeticieni (personalități, specialiști și lucrători) care au realizat electrificarea României”. Cuvinte puține, dar care exprimă limpede patriotismul profund al profesorului Victor Vaida.

    În partea a doua a manifestării, au fost susținute prezentări și s-au dezbătut subiecte actuale legate de energetica românească de către specialiștii dr. ing. Victor Vaida („Independența și securitatea energetică a României”), dr. ing. Petru Rușeț („Soluție modernă, cu ciclu combinat pentru grupurile energetice de la termocentrală Mintia”), ing. Suciu Ionel, ing. Purece Remus, ing. Viționesc Cornel („Amenajarea hidroenergetică Râul Mare Retezat”).

    Discuțiile și schimburile de idei ce au urmat prezentărilor susținute de specialiști au reprezentat o dovadă de netăgăduit a interesului și importanței cu care este tratat acest subiect – independența energetică a României.

    La final, Victor Vaida a dat autografe pe cartea lansată cu această ocazie.

    Ioan Sebastian Bara


  • De Ziua Limbii Române

    De Ziua Limbii Române

    Autor articol:

    Categorii: ,

    Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 28 august 2025, la Sala de Lectură, manifestarea tradițională dedicată Zilei Limbii Române sărbătorite, începând cu anul 2013, la 31 august. Evenimentul a fost un minunat prilej de emoție, bucurie și respect pentru limba română, un eveniment menit să sublinieze unitatea lingvistică și identitară a românilor de oriunde s-ar afla.

    Încă din momentul decretării zilei de 31 august ca Zi a Limbii Române, s-a argumentat  această decizie prin menționarea ideii că: „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

    Anul acesta, evenimentul dedicat limbii române a fost așezat sub semnul catrenului intitulat „Inscripție” al poetei Nina Cassian, adevărată declarație de dragoste, profundă și neostentativă, față de limba noastră: ‚,Chiar de voi fi îngropată / într-o străină țărână, / tot învia-voi odată / în limba română”.

    În deschiderea evenimentului, îndrăgitul artist Cristian Fodor a intonat Imnul de Stat al României.

    Moderatoarea acestei întâlniri a fost distinsa poetă Paulina Popa.

    La întâlnire au luat cuvântul cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți scriitori și autori hunedoreni: Mariana Alexandru, Marioara Ardelean, Mirela Cocheci, Ianina-Ulpia Cupșan Morar, Daria Dalin, Valentin David, Gelu Dobrescu, Dumitru Dumitrescu, Isabela Hașa, Aurel Hărăguș, Nora Hruban, Virgil Iovița, Daniel Marian, Daniel Mariș, Sorin Micuțiu, Florentina Mitrică, Maria Moise, Cornelia Neaga, Dorel Neamțu, Gheorghe Pop, Maria Sângerean, Aurelian Sârbu, Miron Simedrea, Constantin Stancu, Dumitru Tuhuț, Romulus Urs, Ioan Vasiu, Tiberiu Vințan.

    Fiecare dintre ei a avut cuvinte calde, de dragoste și apreciere față de limba română, fiecare a dat glas acestor sentimente prin lecturi din propria operă literară.

    Le suntem recunoscători scriitorilor noștri prezenți la manifestare pentru tot ceea ce fac întru respectarea limbii noastre, pentru limba română curată și frumoasă pe care o aflăm în paginile lor. Întâlnirea noastră, așezată sub semnul dragostei față de limba română, a constituit un adevărat legământ pe care noi toți, împreună, îl facem în fața limbii române de a o iubi, de a o prețui și de a o apăra de atâtea atacuri pe care le îndură.

    Ne putem întreba de ce a fost nevoie de o zi specială de sărbătorire a limbii române de vreme ce dragostea și grija față de limba noastră noi le manifestăm zi de zi. Prin vechimea sa, prin bogăția ei fără seamăn, prin armonia și muzicalitatea ei, limba română ocupă un loc aparte în patrimoniul cultural al omenirii. Toate acestea sunt argumente suficient de convingătoare pentru a dărui limbii române o zi specială. În plus, limba română este limba care unește locuitorii de pe cele două maluri ale Prutului, este una și aceeași limbă vorbită la București și la Chișinău, este liantul care face ca țările noastre să se simtă cu adevărat țări-surori.

    Ne manifestăm dragostea și respectul față de limba română zi de zi, așa cum ne iubim părinții, frații, prietenii, dar Ziua Limbii Române ne oferă în plus prilejul de a ne arăta dragostea față de această adevărată ancoră spirituală care este limba română. Și niciodată nu trebuie să-i uităm pe cei care, de secole, au luptat pentru afirmarea limbii române, pentru îmbogățirea ei, pentru transmiterea frumuseții ei atâtor și atâtor generații. Astăzi, în aceste vremuri complicate, vedem că limba română se află nu de puține ori în suferință, că se vorbește tot mai neîngrijit, că gramatica este adeseori ignorată și ne simțim neputincioși față de această suferință a limbii noastre. Limba română nu mai e respectată, vocabularul este împănat de cuvinte care nu se armonizează cu limba noastră,  se fac tot mai multe concesii greșelilor de limbă. Dar limba română va putea să depășească acest impas și își va păstra mereu nealterate frumusețea, bogăția și armonia. Manifestări cum a fost cea organizată de bibliotecă sunt menite să dea o gură de aer proaspăt limbii române pe care o iubim. Niciodată nu ne sunt suficiente cuvintele prin care să ne exprimăm dragostea față de limba noastră și reînnoim și în acest an legământul pe care noi toți, împreună, l-am făcut de a iubi și prețui limba română, de a o apăra de atâtea atacuri pe care le îndură. La această întâlnire de suflet dedicată limbii române ne-am exprimat întreaga emoție și iubire față de ea, o limbă care, așa cum spunea Eminescu, „este ca o pădure – deși o vezi dintr-o privire, nu o poți cunoaște decât pătrunzând-o pas cu pas.”

    Ioan Sebastian Bara


  • Dialogul sonetelor

    Dialogul sonetelor

    Autor articol:

    Categorii: ,

    Întâlnirile cu poezia sunt de fiecare dată prilejuri unice de a ne bucura sufletele, de a petrece clipe plăcute în compania făuritorilor de versuri, prietenii noștri poeții. Așa s-a întâmplat și în miez de iunie când, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, am avut plăcuta surpriză să asistăm la un elegant și foarte inspirat dialog al sonetelor pe care l-au purtat poeții Camelia Ardelean și David Valentin. Volumul pe care l-au lansat, scris în tandem și intitulat Sonete fără perdea, apărut la Editura PIM din Iași, ni s-a revelat ca un minunat duel poetic între cei doi, sonetul jucând aici rolul floretei. De la primele versuri asistăm la un dialog spumos și inspirat purtat de autori prin intermediul unor sonete cu tentă satirică, umoristică, de cele mai multe ori ludică.

    Iubitorii de poezie știu foarte bine că nu e deloc ușor să te afirmi în domeniul sonetului, această poezie cu formă fixă care, pentru a fi reușită, cere un plus de talent din partea autorilor în primul rând în tehnica versificației. Se știe că, de-a lungul secolelor, au excelat în acest gen poetic genii ale poeziei, de la Petrarca la Michelangelo, de la Shakespeare la Edgar Allan Poe, iar la noi, de la Eminescu și Vasile Voiculescu la marele sonetist Mihai Codreanu. Acesta din urmă spunea despre sonet că este „o poezie de maximă virtuozitate”.

    De această virtuozitate dau dovadă Camelia Ardelean și David Valentin care  în aceste Sonete fără perdea își pun în valoare talentul, umorul, simțul ludic, inspirația, inteligența, fără a face nicio clipă rabat de la respectul față de cititor. Pentru că versurile de bună calitate au darul să transforme rimele cu conotații și aluzii „fără perdea” în poezie adevărată și în acest fel nimic nu devine nici o clipă vulgar.

    Dialogul lor, exprimat prin sonete realizate după toate regulile versificației, este atractiv, spiritual, zglobiu, fiecare sonet al unuia dintre autori este un răspuns inspirat de sonetul precedent, ceea ce face ca lectura să fie plăcută și, la finalul volumului, să simțim regretul că acest adevărat duel cavaleresc s-a încheiat.

    Acest lucru îl observă, de altfel scriitorul Cornel Udrea, cel care în prefața volumului are cuvinte de apreciere la adresa acestui original duel între cei doi sonetiși și este de părere că „dialogul sonetar al celor doi autori, (,,,), este unul plin de spirit, de răsfăț metaforic și adesea de îndrăzneli lingvistice care pot să-i deranjeze pe higieniștii moralei, dar aceștia consider că nu au ce căuta în acest joc al inteligențelor reverberate”.

    Publicul nostru prezent la eveniment, un public avizat, cu simț al umorului și fără false pudori, a apreciat cum se cuvine acest volum care, printre altele, are marele merit că ne-a descrețit frunțile și ne-a adus zâmbete pe  chipuri.

    La final, cei doi autori au oferit autografe pe volumul lansat.

    Ioan Sebastian Bara


  • Thomas Mann, magicianul

    Thomas Mann, magicianul

    Autor articol:

    Categorii: ,

    Printre marile personalități ale culturii universale comemorate în acest an se numără și marele scriitor german Thomas Mann de la a cărui naștere se împlinesc, la 6 iunie, 150 de ani.

    Fidelă tradiției păstrate de mulți ani încoace, și de această dată Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat, în ziua de 4 iunie 2025, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă dedicată vieții și creației literare a lui Thomas Mann.

    Și de această dată, publicul a fost format din elevi de la liceele din Deva cărora li s-a oferit prilejul de a urmări o foarte bine realizată prezentare prin care s-a trecut în revistă biografia tumultuoasă și capodoperele literare pe care le-a creat Thomas Mann.

    Denumirea acțiunii a fost inspirată din titlul romanului „Magicianul” al scriitorului irlandez Colm Tóibín, un roman care urmărește viața plină de frământări și încercări a lui Thomas Mann, trăirile profunde care l-au marcat pe marele scriitor german de-a lungul unei vieți în care a fost martorul unor vremuri complicate și dure care au caracterizat prima jumătate a secolului XX: Primul și Al Doilea Război Mondial, ascensiunea și ororile hitlerismului, scindarea Europei după încheierea conflagrației mondiale.

    Născut în orașul hanseatic Lübeck din nordul Germaniei, într-o familie burgheză, cu un tată om politic și negustor de cereale, tânărul Thomas Mann a vădit de timpuriu atât o sensibilitate artistică deosebită, cât și un talent literar remarcabil, vădind un excepțional simț al observației și capacitate de a surprinde trăsăturile definitorii ale tabloului social și politic căruia i-a fost martor. La toate acestea s-au adăugat frământări sufletești, angoase și drame lăuntrice care i-au marcat întreaga viață. Toate trăirile sale și-au aflat reflectarea în monumentala creație literară pe care a lăsat-o posterității.

    Thomas Mann este autorul unor capodopere ale literaturii germane și universale: romanul de debut, în 1901, Casa Buddenbrook (pentru care a primit Premiul Nobel în 1929), Moartea la Veneția (1912), o nuvelă de o rară sensibilitate care și-a aflat și ecranizarea pe măsură, Muntele vrăjit (1924), considerat capodopera sa, tetralogia Iosif și frații săi (1933-1943), în care prin rlatarea biblică din Vechiul Testament se ating teme de mare actualitate în anii ascensiunii hitlerismului, Lotte la Weimar (1939), avându-l în centru pe marele scriitor Goethe, Doctor Faustus (1947), un roman amplu bazat pe simbolistica mitului faustic. De asemenea, Thomas Mann este și autorul unor nuvele și povestiri de mare valoare literară ca Tonio Kröger, Copilul minune, Mario și vrăjitorul, Micul domn Friedemann etc.

    Nu întâmplător, creația literară a lui Thomas Mann a fost comparată cu o catedrală gotică, la fel de impresionantă, monumentală, construită cu o acribie rar întâlnită în literatura universală.

    Prezentarea făcută a pus în lumină faptul că, dincolo de frumusețea narațiunii, dincolo de filonul epic, dincolo de eleganța și armonia frazei, romanele lui Thomas Mann abordează cu un talent extraordinar marile teme ale filozofiei, ale culturii, artei, ale valorilor umane eterne. Marele merit al lui Thomas Mann este că, prin opera sa, a reușit să arunce un fascicul de lumină într-o epocă dominată de forțele întunericului, ale intoleranței și ale slăbirii valorilor etice.

    Povestea vieții și creației lui Thomas Mann a fost făcută într-un mod deosebit de atractiv, profesionist și foarte bine documentat. Tinerii prezenți în sală au urmărit cu mare atenție și răspunsurile lor corecte la întrebările ce li s-au adresat în final au dovedit faptul că am reușit să le captăm interesul și să-i atragem spre lectură, spre bibliotecă, ei fiind răsplătiți cu premii constând în diplome și cărți oferite de biblioteca județeană.

     

     Ioan Sebastian Bara


  • „Trofeul Micului Cititor”, ediția 2025

    „Trofeul Micului Cititor”, ediția 2025

    Autor articol:

    Categorii: ,

    Și în acest an, în preajma Zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 30 mai 2025, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala Mare, activitatea cultural-educativă devenită tradițională: decernarea premiilor pentru câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”.

    Pentru cei mai tineri cititori ai noștri, prieteni ai bibliotecii, acordăm în fiecare an acest „trofeu” cu intenția de a răsplăti dragostea și interesul pentru carte, pentru lectură, pentru frecventarea bibliotecii. Am pornit de la ideea că, încă din cea mai fragedă copilărie, cititul cărților trebuie să devină o deprindere cotidiană, în ciuda concurenței reprezentate de internet.

    Criteriul pe care îl aplicăm în acordarea acestei frumoase recompense, „Trofeul Micului Cititor”, este fidelitatea copiilor față de bibliotecă, consecvență reflectată în numărul de cărți împrumutate timp de un an.

    Motivul care a generat organizarea concursului „Trofeul Micului Cititor” a fost dorința noastră de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. Atunci când am inițiat și am finalizat acest proiect, ne-am propus ca scop atragerea copiilor către bibliotecă, atragerea lor spre carte și lectură. Am ținut cont de faptul că cititul cărților trebuie să devină o îndeletnicire de neocolit încă de la cea mai fragedă vârstă. Sigur, părinții au un rol hotărâtor în cultivarea la copii a dragostei față de carte, mii de copii se culcă seara alături de un părinte care le citește pagini cu povești clasice, poezii sau aventuri.

    Prin tot ceea ce facem îi atragem pe copii spre lectură și încercăm să-i familiarizăm cu cărțile din biblioteca noastră, numeroase și adecvate vârstei tinerilor cititori. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu biblioteca. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai asiduu biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii „Trofeului Micului Cititor” ediția 2025.

    Au fost acordate trei premii și zece mențiuni care i-au recompensat pe cei mai fideli mici prieteni ai bibliotecii. Premiile au fost oferite de Consiliul Județean Hunedoara și Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

              Locul I

    Albert Erik Omota

    Clasa a IV-a A, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

    O trotinetă electrică, cărți, diplomă și trofeu.

    Locul II

    Dania Maria Vârdea

    Clasa a V-a  A, Colegiul Național „Decebal” Deva

    O bicicletă, cărți, diplomă.

    Locul III

    Victor Alexandru Nenadov

    Clasa a V-a B, Colegiul Național „Decebal” Deva

    Un hoverboard, cărți, diplomă.

    Mențiuni

    Iulia Andreea Dan

    Clasa a IV-a C Step by Step, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

    Dragoș George Groza

    Clasa a II –a Muzică, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

    Maria Alexia Herțeg

    Clasa a IV-a D, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

    Teodora Danciu

    Clasa a V-a B, Colegiul Național „Decebal” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

    Ada Raisa Nicola

    Clasa a VI-a B, Colegiul Național „Decebal” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

    Larisa Cristina Santa

    Clasa a IV-a B, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

    David Andrei Birtoc

    Clasa a IV-a C, Step by Step, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

    Rareș Adrian Gruiță

    Clasa a V-a A, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

    Adela Maria Clej

    Clasa a III-a D, Step by Step Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

    Sara Ionesc

    Clasa a V-a C,  Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

    O trotinetă non electrică, cărți, diplomă.

    Prin acordarea acestor premii am dorit să ne apropiem și mai mult de copii, mai tinerii noștri prieteni, pentru ca ei să se raporteze la bibliotecă așa cum se apropie de un prieten, să simtă biblioteca noastră ca pe un spațiu cald, primitor, cu oameni plini de suflet, gata oricând să le recomande o carte, un autor, să le vorbească despre viața cărților.

    Am mulțumit profesorilor acestor copii, celor care s-au ocupat de ei, le-au recomandat cărți specifice vârstei și i-au îndreptat spre bibliotecă. De aceea, am premiat și cadrele didactice pentru că merită din plin respectul și recunoștința din partea copiilor și a noastră.

    Festivitatea de acordare a „Trofeului Micului Cititor” a cuprins și un atractiv program artistic.

    Anul acesta, talentații artiști ai Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani au fost iarăși oaspeții noștri, ai copiilor, și au prezentat piesa de teatru intitulată Doi prieteni buni scrisă de Ion Popescu, regizată de Sergiu Fîrte, pe muzica lui Andrei Șchiopu și costumele realizate de talentata artistă Wilhelmina Kuron-Bekesi. Cei mici au fost atrași de subiectul piesei care spune povestea unei prietenii mai neobișnuite între Mustăcilă, un motan alb, și Liță, un șoricel isteț. Aplauzele spontane, entuziaste, râsetele, comunicarea cu personajele au fost semne certe ale succesului deosebit pe care l-a avut piesa. Copii au înțeles mesajul piesei: prietenia care trebuie să fie nelipsită din viața oricui și trebuie să se bazeze pe înțelegere și acceptare a diferențelor dintre noi toți.

    De asemenea, la intrarea în holul mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, copiii au avut o plăcută întâlnire cu statui vivante întruchipând personaje celebre, eroi din cărțile copilăriei, care executau numere coregrafice și dialogau cu copiii.

    Totodată, le-am pregătit o surpriză celor mai mici cititori, toți participanții au primit dulciuri și baloane personalizate.

    „Trofeul Micului Cititor” a devenit una dintre cele mai îndrăgite activități cultural-educative pe care micii noștri prieteni o așteaptă an de an.

    Ioan Sebastian Bara


  • O jucărie pentru fiecare – 2025

    O jucărie pentru fiecare – 2025

    Autor articol:

    Categorii: ,

    Apropierea zilei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, ne bucură întotdeauna sufletele și dorim să le facem daruri celor mici, să vedem strălucirea bucuriei în ochii lor. Părinți, bunici, profesori, oameni generoși și buni la suflet, cu toții sunt parcă mai mult ca oricând alături de copii, vor ca această zi să fie una specială pentru ei.

    La fel procedează Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva care, în fiecare an, traduce în viață proiectul intitulat „O jucărie pentru fiecare”. Și în acest an, biblioteca județeană a pregătit o veritabilă caravană a bucuriei și a prieteniei pentru copiii care trăiesc în centrele de plasament din județul Hunedoara. Sunt acei copii orfani sau despărțiți de părinți, sunt copiii care adorm seară de seară fără să asculte glasul părinților, al bunicilor citindu-le o poveste. Sunt acei copii cu care soarta a fost nedreaptă și nu din vina lor. Pentru acești copii, noi facem an de an un apel către cetățenii din Deva, din orice localitate a județului, să aducă la sediul bibliotecii o jucărie, o carte, un joc. Am mediatizat activitatea de colectare de jucării în toate cartierele din Deva, am dus o campanie de popularizare pe toate canalele mass-media, în mediul virtual, prin comunicarea directă cu persoanele cunoscute. Rezultatele au fost impresionante și în acest an.

    Am format o extraordinară caravană ce a străbătut județul în lung și în lat cu popasuri la copiii din Rețeaua de case familiale pentru copii cu dizabilități Hunedoara, Rețeaua de case familiale Orăștie, Rețeaua de case familiale pentru copii cu dizabilități Vulcan.

    Toți acești copii au avut parte și în acest an de un mic dar pornit din inimile tuturor celor care iubesc copiii și vor ca aceștia să simtă și ei emoția și bucuria zilei de 1 iunie.

    Suntem recunoscători oamenilor care, cu generozitate, bucurie și afecțiune, donează jucării ale copiilor și nepoților, mai ales că ei nu aduc doar obiecte care „prisosesc”, ci de foarte multe ori vin cu jucării și cărți noi, cumpărate pentru activitatea noastră, cu jocuri și alte obiecte ce fac plăcere copiilor. 

    Ne bucură să vedem că proiectul pe care l-am demarat cu peste 10 ani în urmă, „O jucărie pentru fiecare”, are an de an de succes, beneficiază de o amplă și sinceră susținere din partea cetățenilor. Oricâte griji ar avea, oricâte probleme personale, ei nu uită să vină la bibliotecă și să dăruiască o jucărie copiilor din centrele de plasament. Sigur, tot ceea ce facem este doar o infimă parte din nevoia de afecțiune și protecție a acestor copii, dar orice gest care le poate înveseli obrajii, care le poate aduce strălucire în ochi este extrem de important. Iar bucuria cu care ne-au întâmpinat, emoția cu care s-au apropiat de fiecare cadou pe care l-au primit de la noi ne arată limpede că merită cu prisosință să facem acest gest. De aceea, proiectul „O jucărie pentru fiecare” îl vom continua în fiecare an, este proiectul nostru de suflet.

    Adresăm și în acest an mulțumiri celor care au adus jucării de la copiii, de la nepoții lor, sau le-au cumpărat special pentru această acțiune, numărul acestor oameni generoși este tot mai mare de la un an la altul și acest lucru nu poate decât să ne bucure.

    Ioan Sebastian Bara


Opțiuni de căutare