Sub semnul poeziei

Autor articol:

Categorii:

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în data de 12 iunie, în ambianța devenită tradițională a Sălii d’Or din incinta Deva Mall, o întâlnire cu jurnalistul și poetul Daniel Marian care, cu acest prilej, și-a lansat noul volum de versuri intitulat Penumbra peniței.

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” spunea cu ani în urmă un mare poet, cuvinte ce răsplătesc truda şi migala cu care scriitorul îşi aduce la lumină cartea şi o aşază plin de speranţă în mâinile cititorilor pe care îi vrea cât mai numeroşi. Truda și migala, în cazul lui Daniel Marian, se conjugă în mod fericit cu talentul, harul poetic și inspirația.

După ce, vreme de peste două decenii, a slujit cu condeiul de jurnalist un public doritor și iubitor de adevăr, fiind o prezență permanentă în publicații de prestigiu din județ și din țară, Daniel Marian și-a aflat un alt mod de exprimare, elevat și spiritualizat, în literatură.

Jurnalist și poet, Daniel Marian s-a născut la 20 octombrie 1969, fiind absolvent al Colegiului Național „Decebal” din Deva. După 1990, a desfășurat o prodigioasă activitate jurnalistică la publicațiile „Cotidianul”, „Actual” din Deva (unde, în 1995, a fost secretar general de redacţie); la bisăptămânalul „Oglinda” din Deva ca redactor; la agenţia internaţională de presă „A.M. Press”, ca redactor corespondent; la „Opinii Culturale”, ca secretar general de redacţie; la săptămânalul „Lumina” din Deva, redactor-şef. A lucrat la „Radio Deva” ca redactor, redactor corespondent la cotidienele „Ziua”, „România Liberă”, „Transilvania Jurnal”, „Jurnalul Naţional”, „Evenimentul Zilei”. A mai semnat în revistele „Academia Caţavencu”, „Săptămâna Integral HD”, „Lumea de azi” din Deva, „Revoluţionarul” din Lugoj, „Pensionarul” și „Info Start”.

Are o susținută activitate literară, fiind prezent cu poezii și cronici literare în publicații de specialitate ca „Tribuna”, „Vatra”, „Oglinda literară”, „Steaua”, „Orizont”, „SLAST”, „Ramuri”, „Ardealul literar și artistic”, „Opinii culturale”, „Noua Provincia Corvina”, „Constelaţii Diamantine”, „ProSaeculum”, „Algoritm literar”, „Impact cultural”, „Dăruiri literare”, „Citadela”, „Lumină Lină” (SUA), „Observatorul” (Canada), „Onyx” (Irlanda), „Zemra Sqhiptare” (Albania) ş.a.

A publicat volumul de poezieCăpiţă de fluturi, îngerii mei în 2011 și volumele de cronici literare intitulate O bibliotecă pentru balansoarul meu (2012, 2013).

Volumul lansat acum, sugestiv intitulat Penumbra peniței, este prefațat de Alexandru Cârțu, care apreciază că versurile lui Daniel Marian reprezintăo călătorie în interiorul fiinţei până la izvoarele subterane ale acesteia care stau să izbucnească în drumul lor către afară. E o călătorie la izvoarele sinelui.” Versurile strânse între copertele volumului ne fac cunoștință cu trăirile profunde ale unui poet sensibil, frământat de marile întrebări ale existenței, iubitor de limbă română curată și proaspătă. Scrisă sub semnul eternului Nichita, căruia poetul, după cum el însuși mărturisește, i-a supraviețuit, poezia din acest volum aduce un aer proaspăt, așa cum atât de sugestiv observă Alexandru Cârțu în prefața pe care o semnează: „Volumul Penumbra peniței aduce un aer de prospețime în poezia contemporană, poetul oferind profunde meditații filosofice, existențiale în versuri ce trădează o puternică trăire interioară.” Și tot prefațatorul este cel care observă: „Cu toţii am stat în penumbra peniţei. E spaţiul minuscul creat de lumină, coborând pieziş, pe toc. Un spaţiu special, cu atribute stranii, unde toate curg dar în ordine inversă firii. Acolo a fost poetul, tot coborând. Volumul de faţă este istorisirea acestei coborâri şi a urcării ce o însoțeşte (pentru că nu se pot întâmpla decât împreună).”

Excelentele ilustrații care însoțesc și completează fericit atmosfera lirică a volumului Penumbra peniței merită o mențiune specială și fac cu atât mai fascinantă această nouă și emoționantă întâlnire cu frumusețea fără vârstă a poeziei adevărate.

În finalul întâlnirii, poetul Daniel Marian a purtat un dialog deschis și sincer cu invitații, iubitori de poezie adevărată.

Ioan Sebastian Bara

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *