Romanul unei vieți

Autor articol:

Categorii: ,

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și-a invitat iubitorii de literatură, în ziua de 10 mai 2013, la un eveniment cultural ce a avut loc în agreabila ambianţă a Salle d’Or din incinta Deva Mall. Aici a fost lansat volumul de proză intitulat În căutarea dorului pierdut semnat Cantus Leonică, pseudonimul literar al colonelului în rezervă Nicolae Stancu, volum apărut la Editura Călăuza v.b. din Deva. A fost o întâlnire agreabilă cu un scriitor de o factură mai deosebită, un militar de profesie, dar pentru care scrisul a devenit o a doua vocație, o vocație din care a rezultat romanul pe care ni l-a prezentat.

Autorul cărții s-a născut la 4 mai 1931 în localitatea Greci, județul Mehedinți. A absolvit prestigiosul Liceu „Traian” din Turnu-Severin după care a îmbrăcat uniforma militară ca elev al Școlii Militare „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. De atunci încolo, întreaga viață și-a dedicat-o activității depuse sub steagul patriei, activitate pe care a încheiat-o ca șef de stat-major al municipiilor Tulcea și Deva.

Volumul În căutarea dorului pierdut este caracterizat de însuși autorul său ca făcând parte din „literatura memorialistică modernă, având un caracter autobiografic, dar și un profund caracter cazon”, cu personaje ce provin din toate mediile sociale, dar cu precădere din lumea cazonă a României.

În cuvântul autorului către cititor se găsește motivația scrierii acestui amplu roman:

Am alcătuit această lucrare cu caracter profund cazon, cum nu a mai fost alta la fel; (…) dorind să înfățișez semenilor mei cititori, eroii acestei lucrări, așa cum au fost creați de natură, firea fiecăruia excluzând orice abatere care ar macula adevărul absolut.”

Un alt considerent pentru care dl colonel Stancu a dorit să scrie această carte este faptul că:

„armata a fost văduvită de o literatură cazonă autentică și pot spune cu mâna pe inimă că această lucrare este o frescă și singurul portret real al armatei, zugrăvit după natura faptelor autentice, iar eu, autorul, am devenit nu numai un personaj literar al acestei lucrări, ci am fost și un bun observator, cu o viziune obiectivă și un bun judecător al tuturor personajelor veacului meu.”

Cartea care a fost lansată este o cronică extrem de realistă a vieții militare, cu personaje bine creionate, cu întâmplări și evenimente scrise cu un acut simț al detaliului. Așa cum însuși autorul mărturisește, „cartea nu este lipsită de lirism, romantism, idile care toate la un loc prezintă un roman de dragoste”. Autorul analizează și observă cu un ochi atent tot ce îl înconjoară, zugrăvește personaje care se autodefinesc prin limbaj și comportament. Romanul se citește cu plăcere, este o lectură atractivă, care aruncă o lumină extrem de clară asupra unui mediu social mai puțin investigat în literatură: mediul militar.

Cititorii vor putea descoperi, de asemenea, nenumărate teme care invită la reflecție, în fiecare pagină existând motive de interogație și de analiză. Ceea ce este foarte important, vor putea descoperi un prozator cu talent și o forță epică ce îl situează între mânuitorii de condei înzestrați cu har.

Ioan Sebastian Bara

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *