• Alături de prieteni dragi: românii din Ungaria

    Autor articol:

    Categorii:

    În preajma sărbătorii Crăciunului, sărbătoarea bucuriei și a generozității, gândurile noastre s-au îndreptat din nou spre bunii noștri prieteni de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din orașul Gyula. De ani buni, Consiliul Județean Hunedoara întreține excelente relații cu reprezentanții comunității românești din Ungaria, iar Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, la rândul ei, are solide legături cu Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Gyula.

    În ziua de 12 decembrie, o importantă delegație din județul Hunedoara, avându-l în frunte pe vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Costel Andronache, a plecat spre Gyula cu un dar special de Crăciun: un număr de 4887 de cărți în limba română pentru profesorii și elevii Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula. Din delegație au făcut parte managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Ioan Sebastian Bara, și consilierii județeni Lenuța Armean și Petru Hodor, biblioteca fiind cea care a adunat cărțile – de literatură română, de istorie, de artă, cărți pentru copii -, multe dintre ele reprezentând donații ale locuitorilor din Deva pentru comunitatea din Gyula. Am dăruit aceste cărți ca tinerii de dincolo de graniță să se familiarizeze și mai bine cu limba noastră românească, „dulce ca un fagure de miere”.

    În fața Liceului românesc din Gyula ne-a întâmpinat, în primul rând, bustul lui Nicolae Bălcescu, străjuit de o jerbă cu tricolorul românesc, semn al prețuirii acestui mare istoric și patriot român.

    Primirea de care am avut parte, din primele momente, a fost plină de căldură, asemenea revederii cu niște prieteni foarte buni.

    Directoarea Liceului „Nicolae Bălcescu”, Dr. Maria Gurzău Czeglédi, ne-a prezentat istoricul acestui așezământ de învățătură românească, vechi de 70 de ani, ne-a condus prin sălile de clasă în care în momentul de față învață un număr de 436 de elevi, ne-a prezentat internatul, biblioteca, sala de festivități.

    Încă de la început, din toamna anului 1949, când a fost înființată, la această şcoală au sosit tineri români din satele limitrofe graniţei maghiaro – române: Aletea, Apateu, Bătania, Bedeu, Cenadul Unguresc, Chitighaz, Leta Mare, Micherechi, Otlaca – Pustă, Peterd, Pocei, Săcal. Comunităţile din care se trăgeau elevii liceului își păstraseră limba (graiul crişean-mureşean şi cel bihorean), religia ortodoxă şi greco-catolică, obiceiurile şi tradiţiile moştenite secole de-a rândul de la biserică, familie şi şcoală.

    Până în anul 1960, la Liceul „Nicolae Bălcescu” s-a predat numai în limba română, dar apoi, dat fiind că examenele de admitere în învăţământul universitar se dădeau în limba maghiară, s-a trecut la predarea bilingvă, mai exact limba de predare a disciplinelor reale devenind limba maghiară, în limba maternă fiind predaţi numai termenii de specialitate ai disciplinei respective.

    În cei 70 de ani de activitate, Liceul „Nicolae Bălcescu” a educat şi a instruit, a pus bazele cunoştinţelor de cultură românească ale intelectualităţii de naţionalitate română din Ungaria de azi.

    Momentul predării cărților a fost unul deosebit de emoționant, profesorii prezenți având cuvinte de mulțumire pentru această importantă donație.

    În cinstea noastră, a fost prezentat, în continuare, un foarte apreciat program artistic susținut, în prima parte, de elevii liceului: au fost momente care au stat sub semnul apropierii Crăciunului, frumoasele colinde românești cântate de corul liceului ne-au transpus în atmosfera de sărbătoare. Dansurile populare românești, specifice zonei, au fost executate cu o măiestrie de profesioniști de către formația de dansuri populare a liceului.

    Noi, hunedorenii, ne-am alăturat spectacolului prin minunatele colinde românești cântate de Elena Evsei Ruiu și Lavinia Zselnyan, acompaniate de taragotistul Adrian Lucaci și acordeonistul Ovidiu Pintilei. Au fost clipe emoționante, în care toți ne-am simțit ca într-o mare familie.

    Spectacolul a fost precedat de alocuțiuni rostite de directoarea Liceului, Dr. Maria Gurzău Czeglédi; vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Costel Andronache; Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, precum și de doi oaspeți importanți care au onorat cu prezența lor vizita noastră la Gyula: Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, și Tiberiu Iuhas, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria. Acest lucru ne-a onorat în mod deosebit. Vicepreședinte Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Costel Andronache, a exprimat bucuria întregii delegații hunedorene pentru prezența în mijlocul românilor din Gyula și a transmis un salut plin de căldură colectivului de elevi și profesori ai Liceului „Nicolae Bălcescu”, spunând că vor fi întotdeauna bineveniți în județul Hunedoara. Toți vorbitorii au subliniat, în discursurile ținute, importanța legăturilor dintre comunitățile noastre, dorința românilor din Ungaria de a-și conserva tradițiile strămoșești, necesitatea permanentizării relațiilor dintre județul Hunedoara și comunitatea românească din Gyula.

    Înaintea plecării din Gyula, delegația hunedoreană a avut onoarea de a fi primită de către primarul Görgényi Ernő și viceprimarul orașului Gyula, Kònya István, care au avut discuții deosebit de consistente cu vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Costel Andronache. Cei trei reprezentanți ai autorității locale din Gyula și județul Hunedoara au stabilit ca de acum înainte aceste întâlniri să fie cât mai dese, să aibă continuitate, să fie întâlniri care să se soldeze cu rezultate concrete, în beneficiul comunității românești din Gyula. Proiectele culturale vor ocupa un loc important, dat fiind că prin acest gen de proiecte se pot promova mai bine și mai eficient limba, cultura și civilizația românească. Deși perfect integrați în viața social-politică și culturală a Ungariei, românii din Gyula și împrejurimi nu-și uită rădăcinile, țin la tradițiile lor și vor să le transmită și urmașilor. Felul în care tinerii români de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula păstrează aceste tradiții, păstrează limba, ne dau convingerea că filonul românesc nu va dispărea din sufletele lor.

    Biblioteca noastră și-a făcut o datorie de onoare oferind cărți comunității românești din Gyula, pentru ca flacăra vie a limbii și culturii române să nu se stingă.

    Ioan Sebastian Bara


  • Un nou roman polițist lansat la Deva

    Autor articol:

    Categorii:

    Lansările de carte, întâlnirile cu scriitorii sunt activități pe care le prețuim foarte mult pentru că ele sunt porți deschise către lectură, către descoperirea de autori și de cărți care sunt „o plăcută zăbavă”, cum spunea cronicarul.

    Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 13 decembrie 2018, la Sala de Lectură a instituției, o întâlnire cu autoarea Eugenia Crainic, care și-a lansat și la Deva romanul „Studenta criminală”, apărut la Editura MIRADOR  din Arad.

    Eugenia Crainic este purtător de cuvânt la Instituția Prefectului Județului Arad, este absolventă a facultăților de Drept și Litere și a practicat meseria de ziarist din 1993 până în 2008. Este pasionată de literatură, de lectură, este autoarea unui blog apreciat, autoare de texte pentru revista online „Catchy”, autoare de povestiri scurte polițiste și mystery&thriller. A fost premiată la Festivalul Național de Literatură mystery&thriller – Râșnov 2012 – cu povestirea scurtă „Moarte în lupanarul străjerilor”. De asemenea, scrie recenzii în revistele literare „Monitorul cultural” și „Arca”, dar și pe blogul personal, înființează și dezvoltă pagina de facebook „Limba română pentru afectații de limbajul feisbuc” (pentru peste 11.000 de membri), unde explică, pe înțelesul tuturor, diverse probleme ivite în folosirea limbii române.

    Recent, Eugenia Crainic a debutat în marea literatură, cu romanul polițist „Studenta criminală”, inspirat dintr-un fapt real, o crimă care s-a întâmplat în realitate. Este un roman de ficțiune, realizat după toate regulile literaturii polițiste, ceea ce face lectura foarte captivantă. Toate acestea au generat aprecieri din partea criticii literare românești.

    Ne bucurăm ori de câte ori avem ocazia să lansăm o nouă carte, ori de câte ori avem prilejul de a ne întâlni cu autori care bat la porțile afirmării. Doamna Eugenia Crainic are drumul deschis spre această afirmare, dată fiind valoarea deosebită a acestui roman scris cu talent, cu o bună tehnică de dirijare a acțiunii care este vie, ține cititorul cu sufletul la gură și îi stârnește curiozitatea de a afla deznodământul. Fiecare pagină reușește să creeze un crescendo al tensiunii, personajele nu au nimic artificial, se mișcă și dialoghează firesc, sunt foarte bine surprinse în întreaga țesătură epică a romanului care, de altfel, se inspiră dintr-un caz real. Este evident că Eugenia Crainic stăpânește foarte bine arta scrisului, cunoaște perfect meandrele sufletului omenesc și, astfel, pune în fața cititorului personaje veridice.

    Așa cum aflăm din opinia scriitorului Radu Țuculescu, de pe coperta a IV-a a cărții, autoarea „se dovedește a fi o bună cunoscătoare a sufletului omenesc. Are portrete excelent creionate, discrete analize psihologice și situații pline de suspans, așa cum cere acest gen literar. Dialogurile sunt dinamice, iar numeroasele întâmplări creează un puzzle exploziv, multicolor, dar și atins de mister. (…) Este, de asemenea, atentă la detalii, peste care nu trece cu nepăsare, iar ritmul rămâne constant antrenant, nu lasă loc de lungi respirații”.

    Romanul Eugeniei Crainic se citește cu plăcere, cu interes, cititorul este purtat prin labirintul unor întâmplări pline de mister a cărui dezlegare autoarea o face cu inteligență și perfectă stăpânire a firului acțiunii. Putem să afirmăm cu deplină încredere că romanul „Studenta criminală” își găsește locul alături de romanele polițiste românești de mare succes semnate Rodica Ojog-Brașoveanu, George Arion, Nicolae Mărgeanu sau Horia Tecuceanu.

    La finalul evenimentului, Eugenia Grainic a oferit autografe pe volumul lansat la Deva.

    Ioan Sebastian Bara


  • Romanul unor liceeni

    Autor articol:

    Categorii:

    Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 10 decembrie 2018 un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului intitulat Tăieri în alb, avându-l ca autor pe scriitorul și cunoscutul dascăl de limba și literatura română Mihai Petre. Doctor în filologie din anul 1983, profesorul Mihai Petre a scris numeroase studii și cărți de specialitate dedicate toponimiei românești și hunedorene, studii de lingvistică generală și aplicată publicate în reviste de profil și foarte apreciate de către specialiști.

    Profesorul Mihai Petre a pregătit generații întregi de elevi cărora le-a format gustul pentru lectură, pentru literatura de bună calitate, iar elevii lui i-au păstrat o frumoasă amintire.Dincolo de scrierile de specialitate, Mihai Petre este și autorul unui interesant volum de interviuri cu dascăli hunedoreni de ieri și de azi, Interviuri hunedorene, precum și al volumelor Cretă color, inspirat din viața și atmosfera școlii românești, și Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de … Hunedoara, despre viața de ieri și de azi a Hunedoarei, precum și savuroase texte despre oameni și întâmplări din Oltenia.Volumul Tăieri în alb este inspirat de revederea, după 30 de ani, cu absolvenții Liceului Sanitar din Hunedoara, liceu unde profesorul Mihai Petre a predat limba și literatura română. Este o carte plină de afecțiune și prețuire față de foștii lui elevi, o carte în care dragostea față de profesiunea de dascăl răzbate frecvent. Construit ca un colaj de evocări scrise de cinci absolvente, cartea Tăieri în alb este un dar de suflet pe care dascălul Mihai Petre îl face elevilor săi cărora le-a sădit în inimi dragostea pentru limba și literatura română, cărora le cerea să gândească și să citească, nu să memoreze. Cartea este o oglindă a vieții de licean, cu bucuriile și micile necazuri, cu vacanțele și iubirile din adolescență, ea pune în lumină puternica legătură, miile de fire nevăzute care s-au țesut între dascălul Mihai Petre și elevii săi. Iar acești elevi îi poartă un nemărginit respect pentru felul în care i-a făcut să îndrăgească limba și literatura română, pentru că i-a învățat să gândească, i-a învățat să „comenteze” cu propriile cuvinte o operă literară. Și din această carte se desprinde un adevăr pe care l-am mai observat la cărțile acestui autor: anume că Mihai Petre este un adevărat dascăl, un adevărat mentor, un profesor așa cum ar trebui să fie toți profesorii. Este dedicat profesiei și dedicat, în același timp, elevilor săi.

    Întregul volum este o pledoarie pentru practicarea profesiunii de dascăl cu pasiune, cu pricepere, cu dragoste față de elevi. Este o carte scrisă de un dascăl despre elevii săi cărora le-a marcat adolescența, elevi care, odată ajunși oameni în toată firea, cu profesii diferite, îi poartă un respect deosebit și o caldă amintire dascălului lor, Mihai Petre.

    Cartea va fi o adevărată bucurie pentru orice cititor, dar mai ales pentru absolvenții Liceului Sanitar din Hunedoara unde profesorul Mihai Petre a modelat atâtea promoții de elevi.

    La final, îndrăgitul dascăl a oferit autografe publicului prezent.

    Ioan Sebastian Bara


  • Un mare actor, Radu Beligan

    Autor articol:

    Categorii:

    Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 6 decembrie 2018 un eveniment cultural desfășurat sub genericul „Maestrul teatrului românesc, Radu Beligan”. Activitatea culturală pe care am organizat-o și-a propus să facă cunoscută personalitatea unuia dintre cei mai mari actori ai scenei românești. Dacă ar fi trăit, maestrul Radu Beligan ar fi împlinit, în anul Marelui Centenar, o sută de ani. Istoria teatrului românesc, de la spectacolele Domniței Ralu la montările moderne de astăzi, nu poate fi concepută fără paginile numeroase dedicate marelui actor Radu Beligan.

    Unul dintre cei mai prestigioși actori români din toate timpurile, Radu Beligan a strălucit pe scenele de teatru, întruchipând personaje memorabile din dramaturgia românească și universală. De neuitat rămân eroii lui Caragiale și Eugen Ionescu cărora Radu Beligan le-a dat viață încă din primii ani ai carierei sale teatrale. Personajele create de marii noștri dramaturgi – Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Tudor Mușatescu, Alexandru Kirițescu, George Ciprian – au găsit magistrale interpretări în creația lui Radu Beligan. De asemenea, eroii lui Shakespeare, Goldoni, G. B. Shaw, Cehov, Dürrenmatt, Jean Anouilh, Maxim Gorki etc. au reprezentat creații de neuitat în interpretarea lui Radu Beligan.

    Rolurile și le-a construit cu inteligență, cu o remarcabilă pricepere de a pune în valoare toate subtilitățile textului dramatic, astfel încât mesajul să fie cât mai bine receptat de spectatori. Radu Beligan a știut ca nimeni altul să genereze o impecabilă relație între textul piesei, creația actorului și mesajul transmis publicului. Iar publicul a știut întotdeauna să-l răsplătească cu admirație, respect și prețuire.

    Actor de teatru, de film, regizor, memorialist, director al Teatrului Național București, profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, președinte de onoare pe viață al Institutului Internațional de Teatru, Radu Beligan a fost o personalitate de mare valoare a culturii românești pe care a promovat-o în permanență atât în țară, cât și dincolo de hotarele ei. A fost distins cu numeroase premii, decorații, trofee, ca o recunoaștere expresă a valorii sale ca om de cultură.

    Prezentarea a încercat să ne aducă mai aproape această mare personalitate a culturii românești, cariera prestigioasă începută din fragedă tinerețe, munca și efortul cu care Radu Beligan și-a construit o carieră de mare prestigiu național și internațional, pentru că singur talentul nu e suficient dacă nu este dublat de o muncă neîntreruptă de cizelare a fiecărui rol.

    Am sperat, și de această dată, ca de la această prezentare tinerii să plece mai bogați spiritual și mânați de dorința de a căuta interpretările devenite legendare ale lui Radu Beligan, ca să înțeleagă de ce a fost atât de îndrăgit.

    La finalul prezentării, publicului i-au fost adresate întrebări din viața și creația artistică a lui Radu Beligan, cei care au răspuns corect au fost răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

    Ioan Sebastian Bara


  • Citești și câștigi! – ediția Marii Uniri

    Autor articol:

    Categorii:

    Cea de-a cincea ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, concurs organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Complexul Deva Mall, încheiată la finele lunii noiembrie, a fost o ediție specială, desfășurată sub semnul Centenarului Marii Uniri. Fiecare etapă s-a dorit a fi un omagiu pe care am ținut să-l aducem celor care au făurit România Mare. Acest lucru s-a realizat prin numeroasele întrebări inspirate din paleta largă de evenimente istorice care au premers actul de la 1 Decembrie 1918, din detalii legate de Marea Adunare de la Alba Iulia și, desigur, nu au lipsit întrebări legate de marile personalități care au contribuit, fiecare în parte, la înfăpuirea mărețului proiect politic reprezentat de unirea românilor între fruntariile unui stat unitar. Aceste fapte vor rămâne pentru totdeauna în mințile și inimile noastre, iar concursul nostru sper că a reușit să-i facă pe tinerii concurenți să pătrundă mai bine în profunzimile marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918.

    Prin acest concurs de cultură generală am dorit să atragem un număr cât mai mare de tineri spre lectură, spre informare, să le oferim prilejul de a trece dincolo de cunoștințele dobândite din manualele școlare și de a participa la o competiție bazată pe lectură.

    La a cincea ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!” au participat 23 de colegii și licee hunedorene:

    – Colegiul Național „Avram Iancu” Brad,

    – Colegiul Național „Decebal” Deva,

    – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva,

    – Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva,

    – Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva,

    – Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva,

    – Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,

    – Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva,

    – Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu,

    – Colegiul Național „I. C. Brătianu” Hațeg,

    – Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara,

    – Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara,

    – Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara,

    – Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara,

    – Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,

    – Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni,

    – Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie,

    – Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie,

    – Colegiul Economic „Hermes” Petroșani,

    – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,

    – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,

    – Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și

    – Liceul Tehnologic „Retezat”  Uricani.

    Plini de emoție, susținuți de colegii și profesorii lor, concurenții au trecut prin filtrele serioase ale etapelor, au răspuns la întrebările deloc ușoare care le-au testat cunoștințele de cultură generală din cele cinci domenii propuse: Marea Unire, Artă/Sport, Literatură, Geografie și Istorie.

    Fiecare etapă a concursului a reprezentat un pas spre marea zi a confruntării finale în care au rămas cei mai buni: Colegiul Național „Decebal” Deva și Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara.

    Confruntarea finală a fost palpitantă, a fost o luptă strânsă până la ultima întrebare. Concurenții s-au dovedit a fi bine pregătiți, s-au mișcat cu ușurință prin toate întrebările, fie că a fost vorba de evenimente majore din istoria poporului român, de personalități marcante ale epocii, de elemente din spațiul geografic românesc sau operele marilor pictori, Tonitza, Luchian și Aman. Atmosfera concursului a fost electrizantă, în spatele echipelor s-au aflat colegi, profesori, toți își încurajau echipa și s-au bucurat împreună de victorie.

    Concursul a fost câștigat de Colegiul Național „Decebal” din Deva, pe locul doi s-a clasat Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara, iar locul al treilea a fost ocupat de Colegiul Național „I. C. Brătianu” din Hațeg.

    Cei care au citit, cei care au studiat, cei care s-au informat au câștigat, iar premiile au fost pe măsura efortului lor. Am avut alături de noi contribuția substanțială a Consiliului Județean Hunedoara și a unor sponsori generoși: Aqualand Deva, Banca Comercială Română, Bistro Lex Deva, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Editura Humanitas București, Editura Polirom Iași, Eurosport DHS S.A., Grupul Editorial Rao București, Magazin Fishing Center Deva, Pizzeria Napoli, Restaurant Castelo, Restaurant Cocoșul de Aur, Restaurant și Pizzerie Play, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Anorom S.R.L., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva.

    Premiile puse în joc au fost deosebit de atractive: 8 laptopuri și 10.000 de lei pentru locul I, 8 biciclete pentru locul II, 8 dispozitive Kindle pentru locul III, 8 locuri în Tabăra Națională de Istorie și Civilizație Dacică și Romană de la Costești pentru locul IV, 184 de pachete cu cărți, trofee și diplome. În plus, la finalul festivității de premiere a avut loc o tragere la sorți a premiilor surpriză, cei norocoși primind din partea sponsorilor un monitor de 24 inchi, o undiță, un uscător de păr, o invitație pentru o echipă la Aqualand, cinci invitații la restaurant pentru cinci echipe, nouă ghiozdane cu rechizite școlare, trei premii în bani a câte o sută de lei fiecare. Premiul Juriului a fost acordat concurenților de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, care au avut o evoluție constantă de-a lungul confruntărilor, au manifestat interes pentru temele propuse spre studiu și au dovedit spirit de echipă și fair-play.

    La gala de premiere din acest an a concursului „Citești și câștigi!”, ediție situată sub semnul Centenarului Marii Uniri, a fost prezent președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Mircea Flaviu Bobora, care a înmânat diplomele și premiile participanților acestui concurs.

    La final de ediție omagială, am adresat felicitări celor prezenți, cu prilejul Zilei Naționale, le-am mulțumit pentru prestația lor deosebită la acest tot mai îndrăgit și mai cunoscut concurs de cultură generală.

    Am adresat mulțumiri speciale Consiliului Județean Hunedoara care, ca de fiecare dată, ne-a sprijinit și ne-a fost alături în acest ambițios proiect cultural care este Concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!”.

    Trebuie remarcat efortul deosebit al colegilor mei: Carmen Maria Drăgoi, Diana Trif, Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Mihaela Țoța și Daniel Oprean, care, cu profesionalism și meticulozitate, au alcătuit întrebările la care cei mai buni dintre concurenți au oferit răspunsuri corecte.

    Pentru noi, Biblioteca Județeană, această a cincea ediție a concursului „Citești și câștigi!” a fost un omagiu pe care l-am adus memoriei celor care au făcut posibilă nașterea României Mari.

    Felicitări câștigătorilor, felicitări tuturor concurenților, felicitări profesorilor, ne bucurăm împreună de această reușită a noastră și spunem toți, într-un suflet: Trăiască România!

    Ioan Sebastian Bara


  • Hunedorenii la Marea Unire

    Autor articol:

    Categorii:

    Printre manifestările pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, le-a dedicat Centenarului Marii Uniri s-a numărat și lansarea cărții istoricului Ioachim Lazăr, intitulată „Delegați hunedoreni participanți la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”, carte apărută în condiții grafice deosebite la prestigioasa Editură Emia din Deva. În prezența publicului, la Salle d’Or din incinta Deva Mall, acest eveniment editorial de excepție s-a constituit într-un moment cu o mare încărcătură patriotică.
    Istoric de prestigiu, dascăl, cercetător științific, director de muzeu, autor a zeci de cărți de istorie și monografii ale localităților hunedorene, Ioachim Lazăr și-a construit, în peste cinci decenii de activitate, un profil profesional demn de respect și prețuire din partea confraților, dar și din partea publicului iubitor de istorie.
    Preocupările sale ca istoric acoperă o arie extrem de vastă, cu abordarea unor subiecte inedite, nestudiate sau prea puțin studiate, din domeniul culturii, al învăţământului şi al vieţii spirituale a românilor trăitori pe meleagurile hunedorene.
    Un loc important în opera de istoric a domnului Ioachim Lazăr îl ocupă tematica Unirii de la 1918 şi contribuţia hunedorenilor la Marea Unire. Astfel, în colaborare cu avocatul Victor Şuiaga, patriot de excepţie şi participant la evenimentele din iarna anului 1918, Ioachim Lazăr a contribuit în calitate de redactor de volum la două lucrări de mare valoare ştiinţifică şi patriotică: Hunedorenii la Marea Unire. 1 Decembrie 1918 (1993) şi Consiliul Naţional Român din Deva (1994). Ambele volume aduc informaţii inedite legate de participarea hunedorenilor la acest important eveniment al istoriei noastre naţionale.
    Volumul pe care l-a lansat în cinstea Centenarului Marii Uniri este dovada interesului cu totul special cu care istoricul Ioachim Lazăr s-a aplecat asupra acestui punct de cotitură din istoria românilor, fiind evidențiată cu limpezime participarea românilor hunedoreni la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
    Conform celor mai recente cercetări ştiinţifice, judeţul Hunedoara a fost reprezentat la acest eveniment de un număr de 174 delegaţi aleşi din diferitele pături sociale din localităţile judeţului Hunedoara. Cercetările surselor documentare, precum şi a publicaţiilor dedicate Marii Uniri, au reușit să aducă noi date privind numărul comunelor și al adeziunilor exprimate: 169 de comune cu 31.071 de adeziuni. Demne de remarcat și de apreciat sunt cele 174 de fișe biografice ale participanților pe care, astfel, îi cunoaștem cu numele lor și cu o scurtă trecere în revistă a vieții lor. Acest lucru a fost posibil grație unei asidue cercetări în arhivele județene și cele locale, meritul istoricului Ioachim Lazăr fiind cu totul excepțional în scoaterea din anonimat a acestor bravi patrioți hunedoreni.
    Lucrarea „Delegați hunedoreni participanți la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918” se dorește a fi un omagiu adus participanților hunedoreni, care au contribuit la realizarea mărețului act național, fiind prezenți la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918.
    Istoricul Ioachim Lazăr a vorbit asistenței, cu emoție și bucurie, despre cartea sa, despre semnificația participării hunedorenilor la Adunarea de la Alba Iulia, a dialogat îndelung cu publicul și a oferit autografe pe volumul său dedicat mărețului eveniment.

    Ioan Sebastian Bara


  • Maria Callas – o voce pentru eternitate

    Autor articol:

    Categorii:

    Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat ieri, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă desfășurată sub genericul „Maria Callas – glorie și iubire”.

    Fidelă tradiției de a aduce în fața publicului, în mod deosebit a publicului tânăr, subiecte atractive, care nu se studiază la orele de curs, instituția noastră a organizat această activitate pentru a marca cei 95 de ani care se împlinesc, la 2 decembrie, de la nașterea Mariei Callas, considerată cea mai mare artistă lirică a secolului XX, vocea care a fascinat iubitorii de operă din întreaga lume.

    Viața și cariera artistică a marii cântărețe au fost prezentate pornind de la anii copilăriei petrecuți la New York, cei ai adolescenței din Grecia de baștină, culminând cu intrarea triumfală pe cele mai mari scene ale teatrelor lirice din lume: Arenele din Verona, Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Covent Garden din Londra, Opera Garnier din Paris și enumerarea poate continua. Au fost punctate marile roluri pe care le-a interpretat Maria Callas în operele celor mai mari compozitori: Rossini și Verdi, Bellini și Puccini, Donizetti și Gounod. Toate acestea au fost ilustrate cu arii celebre din opere care au pus în lumină calitățile excepționale ale vocii Mariei Callas: timbrul deosebit, acuratețea frazării, eleganța interpretării, întinderea și puritatea sunetului, toate fiind, alături de talentul nativ, rodul unei munci extraordinare.

    Gloria artistică a Mariei Callas, neegalată vreodată de o altă cântăreață, a fost pusă alături de viața ei sentimentală zbuciumată și marcată, în realitate, de nefericire.

    Au fost prezentate lucruri interesante despre viața ei, despre munca asiduă pe care a depus-o pentru a ajunge o mare cântăreață, pentru a atinge perfecțiunea fizică și cea vocală, despre rolurile cărora le-a dat viață, despre marile teatre de operă pe ale căror scene a cântat, despre marii ei parteneri de scenă.

    Maria Callas, artista, a fost, însă, om cu bucuriile și necazurile ei, cu trăirile ei puternice, dar mai ales cu iubirea ei devastatoare care i-a marcat cariera, dar și viața.

    De-a lungul timpului, au fost scrise cărți despre Maria Callas, s-au făcut filme care au încercat să-i descifreze personalitatea, pe măsură ce trece timpul numele ei devine o legendă, este la fel de îndrăgită și astăzi, la patru decenii de la plecarea ei din această lume.

    Viața, dar mai ales cariera Mariei Callas sunt un exemplu de luptă pentru a atinge culmile succesului, o dovadă vie că numai munca perseverentă de zi cu zi poate cizela un talent copleșitor.

    Înainte de Maria Callas, contemporane cu ea și după ea, au fost și sunt mari cântărețe de operă, multe dintre ele excepționale, fermecătoare, cu voci impresionante. Maria Callas, însă, este și va rămâne unică.

    Am organizat această prezentare cu speranța că publicul tânăr va fi atras de muzica de operă, va căuta să se documenteze și va dori să-și facă o cultură muzicală atât de necesară pentru educația estetică.

    Ca de obicei, la finalul prezentării, celor prezenți în sală li s-au adresat întrebări din subiectul expus, iar cei care au dat răspunsuri corecte au fost răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

    Ioan Sebastian Bara


  • Simpozionul cu tema „Centenarul energeticii românești”.

    Autor articol:

    Categorii:

    Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Academia Română, Asociația Generală a Inginerilor din România și Societatea Inginerilor Energeticieni din România, a organizat în ziua de 21 noiembrie 2018, la Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, simpozionul cu tema „Centenarul energeticii românești”. Manifestarea a fost pusă sub semnul împlinirii unui secol de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

    În cadrul simpozionului au fost prezentate comunicările: „Centenarul energeticii românești”, susținută de prof. dr. ing. Victor Vaida, personalitate de marcă a energeticii românești, fost președinte al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei și fost președinte al RENEL, precum și comunicarea cu tema „Cărbunele în strategia energetică a României”, susținută de prof. dr. ing. Dumitru Fodor, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România.

    Cu același prilej, domnul Victor Vaida a lansat două volume pe care le-a dedicat Centenarului Marii Uniri: „Istoria Bisericii Ortodoxe din Deva” și „Centenarul energeticii românești”.

    A fost o deosebită onoare pentru Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva să spună bun venit distinșilor oaspeți, participanților la simpozionul cu tema „Centenarul energeticii românești”. Am fost mândri că am putut organiza un asemenea eveniment de înaltă ținută științifică, eveniment care, prin tematica lui, s-a dorit un omagiu adus celor care au făurit, în urmă cu un secol, România Mare.

    Organizarea la Deva a acestui simpozion este un lucru firesc, știut fiind că județul Hunedoara a fost un important pol al energeticii românești vreme de decenii.

    Prezența la acest simpozion a două somități în materie de știință, prof. dr. ing. Dumitru Fodor și prof. dr. ing. Victor Vaida, a fost o garanție a faptului că manifestarea științifică a avut o înaltă ținută, cu comunicări elaborate profesionist, cu exigență și rigoare științifică. Temele abordate de cei doi distinși oaspeți au fost legate intrinsec una de cealaltă – cărbunele și energetica – astfel încât ele oferă un tablou precis și complet al acestor elemente vitale pentru economia românească.

    Am apreciat faptul că două personalități de anvergura prof. dr. ing. Dumitru Fodor și prof. dr. ing, Victor Vaida, cu autoritatea profesională excepțională pe care o au, cu experiența îndelungată în profesiile lor, au venit la Deva și ne-au prezentat istoricul, starea actuală și perspectivele acestor domenii de mare impact în viața economică a unei țări.

    Domnul Victor Vaida a lansat volumele: „Centenarul energeticii românești”, lucrare de mare interes pentru oricine dorește să cunoască istoria energeticii românești, de la sfârșitul secolului XIX până acum, și „Istoria Bisericii Ortodoxe din Deva”, un amplu tablou al vieții ecleziastice din Deva de la începuturi până azi. Valoarea lucrării este cu atât mai mare, iar efortul de realizare a ei cu atât mai lăudabil și demn de respect, cu cât cartea este rodul muncii unui inginer energetician care, însă, are un simț patriotic profund și sincer.

    Ambele volume se alătură cu succes publicațiilor care, în anul Centenarului, au fost elaborate în semn de omagiu adus tuturor românilor care au făurit România Mare.

    Găzduirea acestei importante manifestări a reprezentat un privilegiu și  ne-am bucurat că am putut marca, și prin acest simpozion, împlinirea unui secol de la memorabila zi de 1 Decembrie 1918, zi gravată pentru totdeauna în inimile românilor de pretutindeni.

    Ioan Sebastian Bara


  • Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului

    Autor articol:

    Categorii:

    În această toamnă Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Institutul Confucius din Sibiu au organizat festivitatea de decernare a diplomelor absolvenților cursului de limbă chineză care au susținut examenul HSK. Aceste cursuri au reușit să atragă un mare număr de persoane, de diferite vârste și ocupații, doritoare să pătrundă tainele limbii chineze și să afle cât mai multe despre străvechea civilizație a Chinei.

    Au fost adresate calde felicitări pentru promovarea în următorul an a cursurilor de limbă și civilizație chineză din partea Domnului Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Domnului Kiszely Fabius Tiberiu, prefectul județului Hunedoara, Doamnei Maria Ștefănie, inspector școlar general, Domnului Gheorghe Ioan Mihuț, președintele Clasei Confucius din Deva, Doamnei prof. univ. dr. Wang Jiong, directoarea Institutului Confucius din Sibiu și a Domnului prof. univ. dr. ing. Constantin Oprean, președintele Institutului Confucius din Sibiu, subliniindu-se faptul că aceste cursuri au presupus un efort deosebit pe care, însă, cursanții l-au depus cu mare plăcere și cu folos.

    În cadrul festivității au fost adresate mulțumiri Institutului Confucius din Sibiu cu care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva au o frumoasă colaborare, institut cu care în urmă cu cinci ani au fost puse bazele acestui ambițios și foarte frumos proiect cultural. Institutului Confucius i se cuvin cele mai calde felicitări pentru sprijinul pe care ni l-a acordat, pentru specialiștii și logistica de care au beneficiat cursanții noștri.

    De asemenea, au fost adresate mulțumiri și recunoștință Consiliului Județean Hunedoara care a înțeles importanța cu totul aparte a acestui proiect și ne-a sprijinit în tot ceea ce a presupus efort financiar.

    Am pornit de la premisa că limba chineză, cultura și civilizația Chinei se bucură de un interes tot mai mare din partea unui public foarte divers. De aceea, suntem plăcut impresionați să constatăm cum literalmente suntem asaltați de cereri de înscriere la aceste cursuri.

    Biblioteca Județeană a încercat să fie tot timpul la înălțimea exigențelor bunei desfășurări a acestui proiect ambițios, am fost tot timpul alături de cursanți, am căutat să le oferim cele mai bune condiții de studiu.

    Cursanții au marele privilegiu de a pătrunde, cu răbdare și perseverență, în tainele unei limbi deloc ușoare, cu o simbolistică specială, o limbă care le va permite să cunoască istoria, cultura, civilizația, tradițiile unei civilizații care a marcat istoria omenirii. Acum a fost traversată cu succes o etapă, pe cursanți îi așteaptă alte luni de muncă, dar efortul le va fi răsplătit pentru că vor descoperi singuri universul nesfârșit al acestei uimitoare civilizații.

    Cursurile au fost predate de specialiști de elită, care au reușit să-i introducă pe cursanți în tainele limbii chineze, care au reușit să le trezească curiozitatea și dragostea pentru marea cultură a Chinei.

    Ioan Sebastian Bara


  • Moment de mare emoție la Salonul Hunedorean al Cărții – întâlnirea cu Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri

    Autor articol:

    Categorii: ,

    Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura RAO, organizează în ziua de 19 octombrie 2018, ora 17.00, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle dʼOr, un eveniment cultural de excepție desfășurat sub semnul împlinirii unui secol de la făurirea României Mari. În acest context, se va lansa volumul aniversar Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, editat de Bogdan Bucur, doctor în sociologie, lector universitar la Departamentul de Sociologie al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București.

    Volumul a apărut la Editura RAO și reprezintă a doua carte de aur consacrată Marii Uniri, prima fiind scrisă în anul 1929 sub forma unui manuscris pe pergament, realizat manual, pentru serbarea a zece ani de la Marea Unire. Acest document este publicat pentru prima dată integral în ultimul capitol al volumului realizat de Bogdan Bucur, volum ce cuprinde un impresionant număr de documente și ilustrații legate de pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri.

    Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, care se va lansa în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, își propune, așa cum ne spune realizatorul ei, Bogdan Bucur, „să ofere cititorului pasionat de istoria națională posibilitatea de a parcurge, prin intermediul documentelor și ilustrațiilor, întregul proces al construcției României Mari, începând cu participarea la Marele Război (1916-1919), continuând cu procedurile politico-administrative de unificare a Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918), Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului, Maramureșului (1 decembrie 1918) și insulei Ada-Kaleh (1918-1919) cu România, și culminând cu încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria la Alba Iulia (15 octombrie 1922)”.

    Volumul este un impresionant corpus de documente (acte legislative sau administrative, scrisori ale unor mari personalități din epocă, pagini întregi din presa vremii, afișe propagandistice etc.), ilustrații (fotografii, cărți poștale, desene, caricaturi), toate acestea oferind un amplu tablou al atmosferei care a premers Unirea de la 1 Decembrie 1918, înfăptuirea acestui act, precum și anii care au urmat. Sunt reînviate sub ochii cititorului imagini din provinciile istorice românești care nu mai sunt în componența statului român.

    Merită menționată sublinierea autorului, făcută cu rigoarea de adevărat om de știință care studiază istoria sine ira et studio: „O preocupare permanentă a acestui volum a fost respectarea riguroasă a adevărului istoric, chiar și atunci când acesta poate să fie dureros sau chiar rușinos.”

    Cu prilejul lansării acestui impresionant volum, autorul va detalia, cu siguranță, această aserțiune, pentru corecta și obiectiva înțelegere a istoriei, pentru că tot Bogdan Bucur ne spune: „… cartea reprezintă o invitație permanent deschisă la reflexivitate istorică.”

    Lansarea la Deva a acestui impresionant volum aniversar reprezintă un eveniment editorial care, cu siguranță, va avea un impact puternic asupra publicului larg și asupra specialiștilor în istorie.

    La final, editorul Bogdan Bucur va oferi autografe pe volumul aniversar lansat la Deva.

    Ioan Sebastian Bara


Opțiuni de căutare